Regizorul Niels Arden Oplev şi actriţa Noomi Rapace, ambii suedezi, fac din nou echipă, precum în primul film „Millennium“, de data aceasta pentru o producţie americană: „Dead Man Down: Gustul răzbunării“.
Titlul acestui nou film, un thriller american cu elemente de acţiune şi de dramă, „Dead Man Down“/„Gustul răzbunării“, sună banal atât în originalul englez, cât şi în varianta românească. La rândul său, nici subiectul, care poate fi rezumat în câteva propoziţii, nu spune mare lucru.
Pe scurt, aflăm treptat că unul dintre oamenii de încredere ai unui temut gangster este de fapt un om onest, care s-a infiltrat de bună-voie printre ticăloşi, cu scopul de a se răzbuna pe fiecare în parte. Motivul: în urmă cu câţiva ani, gangsterii i-au exterminat întreaga familie. În tentativa sa, el se va bucura de sprijinul moral, şi nu numai, al unei femei, de fapt vecina sa din blocul de vizavi, care iniţial îl contactase tot în vederea unei răzbunări.
Primul „Millennium“
Din păcate, nici stilistic acest rudiment de poveste nu are mari sclipiri, care să justifice imperios vizionarea. E un film plăcut de văzut, dacă nu vrei să te concentrezi prea mult, ba chiar preferi să-ţi laşi mintea să zboare în altă parte, în mod relaxat.
„Dead Man Down“ este însă interesant din alt motiv: este semnificativ pentru fenomenul foarte important al migraţiei cineaştilor europeni, în cazul de faţă suedezi, la Hollywood. Regizorul suedez Niels Arden Oplev a realizat în ţara natală, printre altele, primul film din seria „Millennium“, în anul 2009: „Män som hatar kvinnor“/„Bărbaţi care urăsc femeile“ (conform titlului cărţii lui Stieg Larsson), rebotezat pe piaţa de limbă engleză „The Girl with the Dragon Tattoo“ („Fata cu dragon tatuat“).
Scenarii de duzină
Filmul din 2009 a făcut-o cunoscută lumii şi pe interpreta fascinantei Lisbeth Salander, actriţa suedeză