Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voluntarii din Germania şi Irlanda construiesc Casa de Paşti

Publicat in Adevarul, luni 2 aprilie 2012 ·

Din anul 2000, an de an, Habitat pentru Umanitate Beiuş ajută cel puţin o familie nevoiaşă să petreacă sărbătorile pascale într-o locuinţă sigură şi decentă. Începând de astăzi, 38 de voluntari din Germania şi Irlanda de Nord lucrează la Casa de Paşti din acest an.

Încă de la prima oră şi-au suflecat mânecile, şi-au unit forţele, au pus mâna pe unelte şi au început să bată cuie. În zilele următoare vor rididica pereţii, vor monta ţiglele, vor da cu bidineaua, pentru ca până la sfârşitul săptămânii să finalizeze trei garsoniere pentru tot atâţia tineri care nu s-au bucurat de părinţii ce le-au dat viaţă, ci au crescut în familii adoptive alături de fraţi şi surori aflaţi în aceeaşi situaţie, de multe ori după traume suferite alături de familia naturală.

„Părinţii mei erau alcoolici şi mai tot timpul plecaţi de acasă, iar eu fiind cea mai mare, a trebuit să am grijă de fraţii mei, să le fac de mâncare, să îi spăl, să îi ajut, fiind ca o mamă pentru ei. Îmi amintesc că eram mică şi era iarnă. Într-o noapte foarte friguroasă frăţiorul meu mai mic de doar 4 luni a murit la mine în braţe. A murit din cauza frigului. După o săptămână am fost luaţi de la părinţi şi am fost aduşi la Căminul Felix." spune Valeria, unul din cei trei beneficiari ai Casei de Paşti.

Acţiunea din această săptămână se derulează lângă Sântandrei, pe terenul fundaţiei Căminul Felix cu care Habitat are un parteneriat semnat în vara anului 2010 pentru a-i ajuta pe tinerii care au crescut aici să înceapă o viaţă nouă într-o casă nouă. Şapte familii au beneficiat deja de o locuinţă iar acum încă trei tineri se vor bucura să-şi vadă visul împlinit.

Sute de voluntari români sau străini au contribuit la ridicarea acestor locuinţe şi mulţi alţii sunt aşteptaţi şi în acest an. „Prin acest eveniment, Habitat nu doar oferă un adăpost unor oameni care au mare nevoie de o locuinţă, ci mai mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 8 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

ONU cere anchetă internațională la spitalele atacate de Israel în Gaza, unde au fost descoperite mai multe gropi comune

Ziare.com acum 22 minute
Naţiunile Unite au cerut marţi "o anchetă clară, transparentă şi credibilă" privind gropile comune descoperite la două spitale importante din Gaza, devastată de război, care au fost atacate de trupele israeliene, transmite The Associated Press. Anch

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 10 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 12 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 9 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 8 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°