Celula neo-nazistă din oraşul german Zwickau întocmise o listă pe care figurau 88 de persoane, în majoritate lideri ai comunităţii musulmane din Germania, dar şi doi parlamentari, care urmau să fie lichidate, dezvăluie publicaţia Der Spiegel, la doar câteva zile după ce s-a descoperit că trei membri ai grupării extremiste au ucis cu sânge rece nouă imigranţi între 2000 şi 2006. Sursa: Reuters
Lista datează încă din anul 2005, potrivit cotidianului Tagesspiegel, cel care a descoperit-o săptămâna trecută. Nu se ştie deocamdată care sunt motivele pentru care această listă a fost întocmită, dar autorităţile susţin că persoanele care figurează acolo, reprezentanţi ai comunităţii turce şi lideri ai organizaţiilor care reprezintă restul imigranţilor musulmani, ar putea fi considerate ţinte ale extremiştilor.
Numărul 88, explică experţii, este şi codul folosit în scris de neonazişti pentru salutul "Heil Hitler", h fiind a opta literă a alfabetului.
Pe listă apar şi Jerzy Montag, deputat ecologist, şi Hans-Peter Uhl, deputat al Uniunii Creştin-Sociale, aliaţii creştin-democraţilor conduşi de cancelarul Angela Merkel în guvernul bavarez. Montag a confirmat că numele său figurează pe lista respectivă. Uhl s-a declarat şocat când a auzit că era vizat de neonaziştii germani. Ambii deputaţi sunt încă cunoscuţi ca politicieni activ implicaţi în combaterea extremismului în Germania.
În acest context, guvernul german intenţionează să înfiinţeze o bază naţională de date în care vor fi înregistraţi neonaziştii consideraţi periculoşi, după descoperirea celulei de extremă dreapta suspectată de uciderea a nouă străini.
Potrivit cotidianului Süddeutsche Zeitung, ministrul german de interne Hans-Peter Friedrich doreşte crearea unui fişier care să permită strângerea de ''date despre extremiştii de dreapta şi violenţele extremei drepte''