Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costiniu şi reforma în justiţie

Publicat in Adevarul, joi 8 aprilie 2010 ·

Un judecător de la Curtea Supremă arestat reprezintă întâia recunoaştere a sistemului că e grav bolnav.

Marius Locic obişnuia să se plimbe cu Rolls-Royce-ul agale prin Dorobanţi. Era regele tranzacţiilor imobiliare din Capitală. Îşi conducea afacerile de multe milioane de euro din cafenelele din selecta zonă. Privea lumea de sus. Dar asta se întâmpla în 2008. Atunci, niciun român nu credea în criză, iar regii imobiliarelor visau la bogăţie şi la fericire veşnică.

În 2010, lucrurile arată cu totul altfel. Marius Locic a ieşit încătuşat din sediul DNA şi, în loc să se urce în Rolls, a luat duba până la arest. Aşa trece gloria lumii, spune un proverb latin.

Doi oameni importanţi de afaceri se luptă în aceste zile cu acuzaţiile de corupţie, doar pentru simplul motiv că s-au crezut de neatins. Multimilionarul Costel Căşuneanu şi Marius Locic au cultivat relaţii dubioase cu senatorul Cătălin Voicu. Ei au crezut că orice se poate aranja, orice se poate cumpăra. Spectacolul din aceste zile e deplorabil, dar pare că, după mulţi ani, se întâmplă ceva. Iar cel mai important lucru s-a petrecut în interiorul sistemului juridic.

Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat acordul ca un judecător de la Curtea Supremă să fie arestat. E vorba de Florin Costiniu, implicat în aranjamentele lui Voicu. Aproape sigur, magistraţii din CSM l-au „predat" pe judecătorul Costiniu la presiunea exercitată de colegii din sistemul juridic. În acest an au loc alegeri pentru CSM. Cei care se află în această instituţie din 2004 şi ar fi trebuit să fie motorul reformei în acest domeniu vor fi schimbaţi prin alegeri interne. Mandatul lor a luat sfârşit. Vor deveni istorie şi, probabil, vor fi consideraţi pentru multă vreme principalii vinovaţi pentru dezastrul din justiţie. Dar oricât de conservator ar fi actualul CSM, apropierea alegerilor şi presiunea tinerilor magistraţi a cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

Ziua Constanta acum 14 minute
Coaliţia a decis luni seara să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice citate de Agerpres.ro Sur

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum o ora
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum o ora
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

O masă de aer cu praf saharian va traversa România marţi şi miercuri

Mediafax acum 42 minute
În perioada 23 aprilie ora 9.00 – 24 aprilie ora 13.00, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. „Această

Piedone, prima reacție după retragerea candidaturii lui Cîrstoiu: „Blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan!”

HotNews acum 28 minute
Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL pentru Primăria Capitalei, cataloghează decizia coaliției PSD-PNL de retragere a susținerii pentru candidatura doctorului Cătălin Cîrstoiu „o trădare a electoratului” și „un blat politic prin care îl susțin

Prognoza meteo marți, 23 aprilie: vremea este schimbătoare. Unde va ploua

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie. Meteorologii anticipează o zi caracterizată de schimbări bruște ale vremii în întreaga țară.

Purtătorul de cuvânt al Meta, condamnat în Rusia la şase ani de închisoare, în lipsă, pentru „apărarea terorismului”. Facebook şi Instagram au fost interzise din 2022

Ziare.com acum 2 ore
Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat luni pe purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, Andy Stone, la şase ani de închisoare, pentru ”apărarea publică a terorismului”, un verdict pronunţat în lipsă. Meta însăşi este desemnată o organizaţie ex

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Scandal la nivel înalt. Premierul australian îl numeşte pe Elon Musk un „miliardar arogant”

Mediafax acum o ora
Premierul australian Anthony Albanese l-a numit pe Elon Musk un „miliardar arogant”. Politicianul a fost deranjat de faptul că Musk nu a acceptat să retragă de pe platforma X imaginile de la atacul dintr-o biserică din Sydney. Elon Musk s-a apărat a

Rishi Sunak se întâlneşte cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al NATO: Marea Britanie va oferi Kievului 500 de milioane de lire sterline în plus faţă de cele 2,5 miliarde de lire sterline alocate pentru acest an financiar

News.ro acum 4 ore
Rishi Sunak va promite mai mulţi bani pentru a sprijini Ucraina. Premierul Marii Britanii se va deplasa marţi în Polonia pentru a se întâlni cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al alianţei de apărare NATO - şi pentru a pro

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

mar.

5°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°