Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fragment dintr-un picior de urs, descoperit într-o pubelă din Târgovişte

Publicat in Adevarul, miercuri 26 septembrie 2012 ·

O pungă în care se afla o parte dintr-un picior a fost descoperită într-o pubelă din Târgovişte, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Dâmboviţa stabilind, marţi, că este vorba despre un fragment dintr-un picior de urs brun.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, sâmbătă seară un bărbat care căuta prin gunoaie în microraionul IX din municipiul Târgovişte i-a anunţat pe poliţişti că a găsit într-o pubelă o pungă în care se afla o parte dintr-un picior.

Criminaliştii au ridicat fragmentul de picior, predându-l Serviciului de Medicină Legală Dâmboviţa, care a stabilit că nu este vorba despre un fragment uman.

"Am fost sesizaţi că într-o pubelă se află un picior de om. Poliţiştii care au mers la faţa locului au stabilit că este vorba despre o pungă în care se afla un fragment de carne congelată, care a fost rididicată şi dusă la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa. Specialiştii acestei instituţii au stabilit că nu este vorba despre un fragment uman, astfel că acesta a fost predat reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare Dâmboviţa, pentru a stabili provenienţa", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, comisar Lucian Chirică.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Dâmboviţa au stabilit, marţi, că este vorba despre o porţiune din piciorul unui urs brun.

"În urma examenului anatomo-patologic s-a stabilit că proba constituită dintr-o porţiune de gambă, fără piele, aparţine speciei urs brun", se menţionează în buletinul de analize al Direcţiei Sanitar-Veterinare.

Surse din rândul anchetatorilor spun că este posibil ca fragmentul respectiv să fi fost aruncat la pubelă de către un braconier sau de o persoană care se aprovizionase ilegal cu carne de urs.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova

Ziarul de Iasi acum 3 ore
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 2 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 5 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

10°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale