Nu e o glumă. Nici un joc de cuvinte, menit să asocieze şcoala cu utilajele, cum se făcea pe vremuri prin practici agricole. Atunci, elevii sau studenţii se urcau direct în remorcă, după festivitatea de deschidere a noului an şcolar, şi plecau la cules de porumb în urma combinei, la sfeclă, cartofi şi alte roade ale toamnei. Când perioada aceea de tristă amintire s-a încheiat, am crezut că lucrurile se vor schimba încetul cu încetul, că învăţământul nu se va mai face în funcţie de recolte şi de norme. M-am înşelat.
Pentru că, odată cu dispariţia practicii sau a PTAP-ului, au apărut alte metode de anihilare a cărţii. S-au creat facultăţi peste noapte, tinerii care aveau de obicei la bază profesionala au ajuns, din strungari sau frezori, studenţi chiar şi pe la Facultatea de Teologie, apoi, prin repartiţie şi prin acelaşi coş clasic cu brânzeturi şi cu ţuică, s-au trezit cu sutana pe ei, predicând în faţa dascălilor care i-au lăsat la un moment dat corigenţi.
Nu contest că, în cei 20 de ani scurşi de la Revoluţie, facultăţile particulare n-ar fi scos studenţi buni, însă nu pot fi de acord cu ideea de cantitate. Asta îmi aminteşte brusc de comunism, de faptul că, într-o zi, trebuia să culegi 30 de lăzi cu mere, ca să nu intri în vizorul propagandiştilor. E la mintea cocoşului că un patron caută să câştige de pe urma afacerii sale, nu să asigure cumpărătorului un produs natural, indiferent că e vorba de şcoală sau de un magazin alimentar. Şcoala a devenit exact ca un butic, rostul instituţiei nu e de a crea un climat profesionist, ci de a stoarce omul de bani.
Dacă pici, de exemplu, examenul la o universitate de stat, n-ai de ce să fii revoltat. Şi la 60 de ani, când ieşi la pensie dintr-o activitate muncitorească, poţi urma cursurile unei terţe facultăţi într-o staţiune de tratament. Te duci la Herculane cu gândul să scapi de reumati
