Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF-urile nu au reuşit să pornească "motoarele" bursei

Publicat in Adevarul, vineri 14 septembrie 2007 ·

Indicele BET-FI a înregistrat, ieri, o apreciere de aproape 2% pe o piaţă în stagnare Şedinţa de tranzacţionare de ieri s-a remarcat printr-o revenire pe creştere a tuturor celor cinci

Indicele BET-FI a înregistrat, ieri, o apreciere de aproape 2% pe o piaţă în stagnare

Şedinţa de tranzacţionare de ieri s-a remarcat printr-o revenire pe creştere a tuturor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF). Valoarea totală a tranzacţiilor, de aproximativ 8 milioane de euro, nu a reuşit să iasă din tiparul ultimei perioade.

În afară de acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi Biofarm (BIO), majoritatea companiilor listate au stagnat sau au marcat variaţii nesemnificative.

"Bursa a traversat o nouă şedinţă obişnuită. În cazul SIF-urilor, este posibil să asistăm la o corecţie în sus, dar pe acelaşi volum scăzut", apreciază Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest Focşani. Atât indicele BET, care monitorizează evoluţia celor mai lichide zece companii listate, cât şi indicele compozit, s-au depreciat nesemnificativ, cu 0,03% faţă de sesiunea precedentă.

Peste 4 milioane de acţiuni TLV rulate

În segmentul financiar, SIF Transilvania (SIF3) s-a detaşat cu o ascensiune de 3,42%, până la cotaţia de 2,4200 lei/acţiune. O creştere de aproape trei puncte procentuale a înregistrat şi cursul acţiunilor SIF Muntenia (SIF4).

Cel mai activ titlu din segmentul SIF-urilor a fost însă SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 3,17 milioane de lei. La capitolul lichiditate s-a remarcat şi SIF Moldova (SIF2), cu schimburi în valoare de 2,74 milioane de lei. Tranzacţiile perfectate cu titluri SIF au fost, ieri, de 12,8 milioane de lei.

În sectorul bancar, acţiunile Băncii Transilvania au rămas la cotaţia şedinţei anterioare, de 0,8900 lei/titlu. Emitentul s-a impus însă în topul lichidităţii cu un rulaj de 3,5 milioane de lei, î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 36 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 53 minute
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 27 minute
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum 46 minute
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Cod portocaliu de vijelii și grindină pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 31 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-125937197">

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 3 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 2 ore
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°