Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedofilul criminal din Jimbolia s-a spânzurat în celulă. A murit noaptea trecută

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 august 2011 ·

Arestat preventiv după ce a violat şi a ucis cu sânge rece o copilă de 10 ani, Andrei Giarmaty, din Jimbolia, judeţul Timiş, a încercat, ieri dimineaţă, să se spânzure cu un cearşaf. Sursa: ADI PÎCLIȘAN

UPDATE: Medicii de la Spitalul Municipal Timișoara au anunțat că Andrei Giarmaty a decedat azi-noapte, în urma mai multor complicații. „În starea pacientului, care era în comă de gradul IV, a survenit un stop cardio – respirator și nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare, pacientul fiind declarat decedat”, e explicat Ramona Gâdea, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Andrei Giarmaty, bărbatul care a adus haosul în orăşelul Jimbolia, după ce în luna iunie a violat şi a ucis-o pe Monika Ludwig, o fetiţă de 10 ani, a încercat, ieri, în arest, să se pedepsească singur.

Şi-a înfăşurat în jurul gâtului cearşaful de pat, apoi l-a agăţat de lampa din tavanul celulei. A fost însă descoperit la timp, de către un poliţist care a dat imediat alarma. O ambulanţă a fost chemată de urgenţă, iar medicii i-au acordat criminalului primul ajutor.

A încercat să "fenteze"plimbarea de dimineaţă

Totul s-a petrecut înainte de plimbarea de dimineaţă, povestesc poliţiştii din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ)Timiş. Când i s-a spus să iasă afară, Giarmaty le-a cerut voie agenţilor să meargă la toaletă, apoi a spus că şi-ar fi murdărit pantalonii şi că ar vrea să-i spele. Când s-au întors să-l scoată afară, l-au găsit spânzurat.

Medicii de pe ambulanţă l-au resuscitat câteva minute, până când Giarmaty şi-a revenit în simţiri, apoi l-au dus la Spitalul Municipal din Timişoara, în stare critică. Ore în şir bărbatul a rămas la Urgenţă, atent supravegheat de medici şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor.

"Pacientul este în stare foarte gravă, fiind în comă de gradul IV, în urma unui stop cardio –respirator. Medicii sunt rezervaţi în priv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin după zece ani la ProTV, unde vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România

HotNews acum 56 minute
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România, transmite News.ro. Cei trei au fost ani de zile trei jurați ai show-ului culinar „Chefi la Cuțite” de la Antena 1, post care a

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Mediafax acum 2 ore
Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane intră, marţi, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată ţara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marţi, o i

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 4 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Bărbat prins când primea mită 20.000 de euro de la ruda unei persoane trimise în judecată. Ce a promis în schimbul banilor

Ziare.com acum 55 minute
Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins când primea 20.000 de euro de la o rudă a unei persoane trimise în judecată, în schimbul promisiunii că poate interveni pentru a obține achitarea sau condamnarea cu suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles / Discuţii privind evoluţiile din Ucraina şi Orientul Mijlociu / Şeful statului, la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei şi la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgieni

UNSAR: Aproape 7 din 10 români sunt conştienţi că accidentele scumpesc RCA

Mediafax acum 21 minute
Aceasta este una dintre concluziile celui mai recent studiu privind percepţia românilor faţă de asigurările auto realizat de IRES – Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Uniunii Naţionale a

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 2 ore
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Doi papagali ar fi fost chemați ca martori într-un proces de divorț în Turcia - presă / Ei repetau obsesiv „Soțul meu nu e acasă, vino!”

HotNews acum o ora
În Turcia, un bărbat ar fi descoperit infidelitatea soției sale datorită papagalilor săi bârfitori, scrie o publicație turcă. Bărbatul care și-a folosit papagalii ca martori numără zilele până la divorț, potrivit Yenicag Gazetesi. PapagaliFoto: Pier

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism / Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia ac

Gorj: Femeie şantajată de doi necunoscuţi care au cerut bani pentru a nu distribui pliante cu ea în ipostaze indecente. Suspecţii, prinşi în flagrant când primau banii

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost prinşi în flagrant în timp ce şantajau o femeie din judeţul Gorj, căreia i-au cerut bani pentru a nu distribui pliante cu imagini în care ea apare în ipostaze indecente. Femeia s-a adresat Poliţiei, cei doi fiind prinşi

Vremea

București
acum

26°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

23°
mar.

14°/27°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

8°/24°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/25°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°