Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Ponta şi vicepremierul Chiţoiu se contrazic pe banii europeni

Publicat in Adevarul, joi 31 octombrie 2013 · ·

Premierul Victor Ponta a anunţat că nu s-a redus partea de cofinanţare pentru proiectele europene, după rectificarea bugetară. În schimb, vicepremierul Daniel Chiţoiu afirma contrariul.

A doua rectificare bugetară aprobată de Guvern în acest an a fost negativă. Încercând să justifice tăierile financiare, premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, au oferit explicaţii care se bat cap în cap.

„La toate ministerele cu rectificare negativă s-au redus sumele pentru cofinanţarea proiectelor europene“, a afirmat Daniel Chiţoiu, înaintea şedinţei de Guvern de miercuri. Însă, în timpul şedinţei de Guvern, premierul Victor Ponta a anunţat răspicat că nu s-a atins de bugetul pentru proiectele finanţate în parteneriat, atât din bani europeni, cât şi din bani de la bugetul naţional.

„Toată lumea mă întreabă unde am alocat bani pentru investiţii. Cele mai bune investiţii sunt cele din fonduri europene, cele mai bune, cele mai sigure, cel mai bine gândite. Şi faptul că am dat şi punem în continuare toţi banii necesari pentru cofinanţări – şi am adus în ţară peste două miliarde de euro, bani nerambursabili – este cel mai important lucru pe care trebuia să-l facă un guvern al României până la urmă. În

rest, prin rectificare asigurăm toţi banii de salarii, cheltuielile de salarii şi de funcţionare ale tuturor instituţiilor ţării“, a spus Ponta.

CE SPUN CIFRELE

În urma celei de-a doua rectificări bugetare, Guvernul se aşteaptă să încaseze din sume de la UE în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări mai mult cu 287,6 milioane de lei faţă de valoarea stabilită în urma primei rectificări pe 2013.

În schimb, la capitolul cheltuieli, în contul proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (atât sume de la UE, cât şi cofinanţări de la bugetul de stat), Guvernul a stabilit în urma celei de-a doua rectificări sume m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum o ora
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 2 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum o ora
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Louis Gossett Jr, primul bărbat de culoare care a câştigat un Oscar pentru rol secundar, a murit la vârsta de 87 de ani

News.ro acum 47 minute
Louis Gossett Jr., primul bărbat de culoare care a câştigat un Oscar pentru rol secundar şi laureat al premiului Emmy pentru rolul său din miniseria TV "Roots", a murit. Avea 87 de ani. El a scris pe larg despre faptul că a suferit discriminare rasi

Irina Begu s-a calificat în semifinale la turneul Megasaray Hotels Open din Antalya

News.ro acum 31 minute
Irina Begu, locul 126 WTA şi favorită 4, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului Megasaray Hotels Open din Antalya, de categorie WTA 125 şi dotat cu premii de 115.000 de dolari. Begu a trecut în sferturi de jucătoarea slovenă Polona Hercog,

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Vremea

București
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°