Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un schior de 90 de ani va purta flacăra olimpică la Râşnov

Publicat in Adevarul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Constantin Vlădea a participat la Olimpiada din 1948, unde a fost încurajat chiar de regale Mihai, care fugise din România. Sportivul a fost ales să poarte duminică flacăra olimpică prin centrului oraşului Râşnov.

Constantin Vlădea a început să schieze în 1930, iar astăzi, la 90 de ani, încă mai practică acest sport. S-a născut la Râşnov unde a şi deprins tainele acestui sport. Are în palmares 20 de titluri naţionale la biatlon.

A fost unul din cei care în 1943 a pus bazele clubului sportiv Bucegi Predeal, care apoi, în 1948, a fost absorbit de clubul armatei. Constantin Vlădea a fost părtaş şi la construcţia primei trambuline de sărituri de la Râşnov, în 1963.

A renunţat la schi în timpul războiului

Constantin Vlădea a trecut cu bine şi de cel mai greu moment al carierei, perioada celui de-al doilea Război Mondial. Chiar dacă a fost obligat să renunţe la schi în timpul Războiului, fiind încarcerat, râşnoveanul a trecut peste probleme şi a revenit la prima lui dragoste.

„În timpul Războiului nu am avut permisiunea să mă deplasez la competiţii externe şi am fost închis aproape un an. La începutul anilor '50 am început să practic din nou acest sport, iar din 1959 până în 1984 am fost instructor în cadrul Federaţiei Române de Schi“, mai spune nea Costică.

Încurajat la Olimpiadă de Regele Mihai

Momentul său de glorie a fost olimpiada din 1948 de la St. Morritz, în Elveţia. Patrula militară a României a obţinut atunci locul 7. „Eram foarte buni la tragere, unde am ocupat locul doi, la fond însă am ieşit abia pe 7, iar clasamentul cumulat ne-a găsit tot pe poziţia a şaptea. Olimpiada din 1948 s-a ţinut în ianuarie. Regele Mihai I abdicase din decembrie 1947. A venit totuşi la St. Morritz şi ne-a încurajat. A dat mâna cu noi şi ne-a întrebat cu un pic de reproş în glas de ce purtăm însemnele RPR. Ştia însă bine că nu aveam încotro“,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

6°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°