Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt cele mai căutate produse în sezonul reducerilor de vară, de cumpărătorii online

Publicat in Mediafax, vineri 24 mai 2013 ·

Hainele de designer, pantofii eleganţi şi hainele pentru copii se numără printre produsele cele mai căutate în perioada reducerilor de vară, în magazinele online europene, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de PayPal.

Numărul celor interesaţi de achiziţiile online a crescut constant în ultimii câţiva ani, în special atunci când este vorba de discounturi, iar, din acest punct de vedere, sezonul reducerilor de vară este cel mai popular. Spre deosebire de calendarele magazinelor tradiţionale, cei care cumpără online nu trebuie să respecte date stricte sau programe de funcţionare când este vorba de reduceri şi nici să caute produsele pe care şi le doresc într-o ţară anume.

Oferte bune şi foarte bune sunt disponibile online pe tot parcursul anului, însă există şi perioade în care un cumpărător poate profita de ofertele disponibile în anumite regiuni ale lumii.

Sezonul reducerilor de vară debutează la sfârşitul lui mai în Statele Unite şi Marea Britanie şi durează, în întreaga lume, până în septembrie.

Conform comunicatului, Memorial Day şi Bank Holiday sunt adevărate festivaluri ale cumpărăturilor în Statele Unite şi Marea Britanie

Memorial Day (ultima zi de luni din mai) este zi liberă oficială şi momentul cel mai bun pentru mii de magazine americane pentru a tenta publicul cu discounturi de preţ de la 30% la 70%. În această perioadă, cele mai solicitate sunt site-urile unor magazine precum Saks Fifth Avenue, Bloomingdale's, J.Crew, Neiman Marcus şi Nine West. Acestea au reduceri de 50 - 60% şi în afara perioadelor menţionate, în secţiunea "sales".

Bank Holiday este varianta britanică a Memorial Day, zi în care britanicii nu pot rezista unei sesiuni de shopping, graţie ofertelor irezistibile oferite de magazine, inclusiv reduceri de preţ de până la 80%. Şi în Marea Britanie, cumpărătorii inspiraţi preferă ofertele şi achiziţii

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 40 minute
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 8 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

VIDEO Taylor Swift a lansat un nou album, „The Tortured Poets Department"

HotNews acum 21 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record, transmite News.ro. „Este vorba despre dragoste şi poezie... No

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum 39 minute
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 9 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 3 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 9 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°