Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvarea cotaţiilor, la mâna managerilor

Publicat in Adevarul, miercuri 17 septembrie 2008 ·

Răscumpărarea propriilor acţiuni sau achiziţiile directe au devenit tot mai frecvente la BVB Pentru a salva aparenţele şi ca să dea un impuls investitorilor, managerii companiilor de la

Răscumpărarea propriilor acţiuni sau achiziţiile directe au devenit tot mai frecvente la BVB

Pentru a salva aparenţele şi ca să dea un impuls investitorilor, managerii companiilor de la BVB şi-au intensificat achiziţiile de acţiuni la emitenţii pe care îi reprezintă.

În luna septembrie, preşedinţii şi acţionarii unor companii precum Impact (IMP), Flamingo International (FLA) sau Banca Comercială Carpatica (BCC) au intrat, în calitate de cumpărători, la tranzacţionare.

Carabulea, de şapte ori în piaţă pentru BCC

De la începutul lunii septembrie, Dan Ioan Popp şi Carmen Săndulescu, ambii acţionari în cadrul developerului imobiliar Impact SA, au răscumpărat aproximativ 0,2% din acţiunile emitentului.

Preşedintele Impact a achiziţionat, pe 11 septembrie, 1,5 milioane de titluri IMP la preţul de 0,1036 lei/acţiune, iar Carmen Săndulescu a cumpărat, în două şedinţe, 3 milioane de acţiuni IMP, în valoare totală de 313.350 de lei. Totuşi, cursul titlurilor IMP s-a depreciat, până la jumătatea acestei luni, cu 31%, de la 0,1450 lei/acţiune la 0,1000 lei/acţiune.

Cel mai frecvent la cumpărare în septembrie a fost, însă, principalul acţionar al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), Ilie Carabulea. În primele două săptămâni, Carabulea a intrat de şapte ori la cumpărare, iar valoarea pachetelor achiziţionate a cumulat 325.645 lei.

Practic, din piaţă au fost cumpărate 1,59 milioane de acţiuni, reprezentând 0,08% din capitalizarea emitentului. La începutul lunii septembrie, Carabulea deţinea 35,9% din Banca Carpatica. În acest interval, în condiţiile unei pieţe nefavorabile, titlurile BCC au reuşit performanţa unei aprecieri de 3%, de la 0,1800 lei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie

News.ro acum 42 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă joi că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că Parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de zile.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum o ora
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum 20 minute
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

BREAKING Magazinele nu vor fi închise în weekend / Ciolacu: Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun

G4Media acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun”. „Vreau să închid un subiect care

Sorin Grindeanu: Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră. ”Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii

Ciolacu: Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie

Mediafax acum 16 minute
„Tot despre plafonare vorbim în continuare, dar în alt domeniu, cel al asigurărilor. Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie”, spune Marcel Ciolacu. Vrem să combatem, adaugă premierul, orice risc de creştere excesivă a

Alba: O femeie a lovit cu maşina un copil pe o trecere pentru pietoni, apoi a plecat de la locul accidentului. Femeia a fost găsită de poliţişti, după ce tatăl victimei a reclamat fapta

News.ro acum 20 minute
Un copil de opt ani care traversa o stradă din Alba Iulia pe trecerea pentru pietoni a fost lovit de un autoturism care se deplasa în spate şi al cărui şofer nu a oprit. Tatăl victimei a anunţat Poliţia cu privire la accident. Şoferul implicat, o fe

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

13°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale