S-au confruntat cu acest fenomen si cei care sperau in 2009 ca imobiliarele sa se intoarca in paradisul cresterilor fara sfarsit, si cei care le mai asteapta inca la valorile din 1990. Soarta celor care mizau pe Dow Jones la 1.000 de puncte ii pandeste si pe cei care pariaza acum pe depasirea consistenta de noi maxime istorice asa cum cei care vad aurul la 5.000 dolari/uncia ar putea trai aceeasi deziluzie precum investitorii convinsi ca titlurile de stat sunt plasamentul fara risc. In goana lor intre panica si exuberanta pietele financiare au jumatati de adevar pregatite pentru cei dispusi sa le inghita pe nemestecate si care au uitat de legendarii dinti de fierastrau care le descriu evolutia.

Sa incepem, atipic, cu concluzia. Furnizorii de proiectii apocaliptice sau doar exagerate privind evolutiile pretului unui anumit activ “izoleaza” o anumita tendinta si ii duc potentialele consecinte pana in panzele albe, ignorand orice fenomen care sa atenueze sau chiar anuleze respectiva dinamica. De exemplu, “pretul aurului urmeaza sa atinga 5.000 dolari uncia pentru ca datoriile publice sunt deja foarte mari iar SUA tiparesc bani pe banda rulanta”.

Ok, cei care anunta explozia aurului au dreptate cand spun ca pretul nu mai poate fi coborat cum s-a reusit in anii ’80, prin majorarea dobanzilor, deoarece asta ar urca foarte mult costurile cu executia datoriei publice. Dar daca se merge pe varianta austeritatii bugetare, in scopul de a reduce deficitele si a creste incasarile la buget? Aurul (la fel argintul) reprezinta o umbrela de protectie mai degraba impotriva disolutiei actualului sistem monetar decat impotriva inflatiei, de fiecare data cand a existat o inflatie rezonabila pretul metalului galben n-a dat semne de nervozitate.

Sa iti misti toti banii intr-o anumita directie, sa crezi 100% in astfel de proiectii agresive poate fi destul