Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Şosele închise cu flori şi tobogane de copii

Publicat in Adevarul, vineri 21 august 2009 ·

Locul maşinilor a fost luat de tarabele meşterilor populari, ale vânzătorilor de produse tradiţionale şi ale florarilor. După ce în urmă cu aproape o lună de zile municipalitatea a încercat pentru prima dată închiderea totală a unei străzi din municipiu pentru amplasarea unui târg de produse tradiţionale, de Zilele Aradului, administraţia locală a decis închiderea circulaţiei pentru trei zile chiar pe Bulevardul Revoluţiei şi străzile adiacente.

Astfel, începând de noaptea trecută şi până duminică seara, între primărie şi teatru, locul maşinilor a fost luat de chioşcuri şi terase, târg de antichităţi şi produse tradiţionale, expoziţie de flori şi ateliere de pictură în aer liber. Şi în Piaţa Avram Iancu vor fi amenajate în acest sfârşit de săptămână tobogane uriaşe şi alte atracţii pentru copii, motiv pentru care străzile adiacente vor fi şi ele afectate de restricţii de circulaţie.

Păreri împărţite

În vreme ce conducătorii auto şi-au început ziua cu nervi şi contestând decizia primăriei, unii dintre arădeni apreciază ca bine venită transformarea bulevardului în zonă pietonală. „Pe lângă că pe o grămadă de străzi se circulă cumplit din cauza spărturilor, au mai închis şi bulevardul. Nu oferă nici o alternativă, dar închid traficul. Azi va fi dezastru”, a declarat nervos Iosif Murgea, un şofer arădean. „Foarte bine că mai învăţăm şi noi ceva din vest. E frumos aşa cu chioşcuri şi cu tarabe, loc de promenadă adevărat”, a spus Marinela Pop, o arădeancă.

Mai multe străzi afectate

Traficul auto se va închide după cum urmează: Piaţa Avram Iancu, str. N. Bălcescu,  Bd. Revoluţiei  până la str. Xenopol, Str. 1 Decembrie 1918 de la intersecţia cu Bd. Decebal spre Bd. Revoluţiei, Str. Xenopol dinspre Bd. Revoluţiei spre Bd.Decebal şi Str. Romul Veliciu din Bd. Vasile Milea spre Bd. Revoluţiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 42 minute
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Valoare RECORD a investițiilor publice / INDUSTRIA României crește prin programele PSD adoptate la guvernare

Gandul acum 47 minute
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifr

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum o ora
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 59 minute
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

În marș forțat spre „lumea celor patru războaie”. Demisia Occidentului ca hegemon dispus să lupte pentru supremația lui

HotNews acum o ora
Demisia Occidentului din poziția de hegemon dispus să lupte și să înfrunte dictaturile orientale este exact factorul pe care mizează agresorii. Putin, Xi, ayatollahul și dolofanul nord-coreean cu pataloni bufanți și freză care spune multe despre fru

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

News.ro acum o ora
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menit

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

Mediafax acum 2 ore
Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază <de campania electorală>”. „Corpul medical es

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum 26 minute
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Rafila, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Nu am niciun motiv să consider că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective / Ancheta amănunţită va fi cea a Colegiului Medicilor, care va fi gata săptămâna viitoare

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că nu are niciun motiv să considere că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective şi a precizat că ancheta amănunţită va fi cea

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

Ziua Constanta acum o ora
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale,

Vremea

București
acum

13°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°