Monitorizarea activităţilor va fi asigurată de Comisia Europeană Peste 1.000 de oficiali şi experţi ai Uniunii Europene şi fonduri de aproximativ şapte miliarde de euro au susţinut
Monitorizarea activităţilor va fi asigurată de Comisia Europeană
Peste 1.000 de oficiali şi experţi ai Uniunii Europene şi fonduri de aproximativ şapte miliarde de euro au susţinut eforturile româneşti de aderare la UE, din 1993.
La sfârşitul acestei luni, echipa de tranziţie PHARE îşi va înceta activitatea din ţara noastră, monitorizarea restului de activităţi urmând a se asigura direct de către Direcţia Generală Extindere din Comisia Europeană, informează un comunicat de presă.
"Programul PHARE, alături de celelalte instrumente de preaderare, a reprezentat un supliment financiar pentru sprijinirea procesului de transformare a României într-un stat democratic şi o economie de piaţă.
Mai mult, programul a produs chiar un fel de revoluţie culturală la nivelul administraţiei şi al societăţii civile, determinând mai multă rigoare, disciplină şi viziune în cheltuirea banului public.
De aceea, putem spune că în această etapă, României i-a fost caracteristică dezvoltarea prin integrare", a subliniat şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Niculae Idu.
Agricultura şi IMM, cele mai câştigate
Aproximativ 200 de milioane de euro au fost alocate agriculturii din fonduri PHARE începând cu 1991.
Susţinerea financiară totală acordată României prin programul PHARE, începând cu 1994, pentru întărirea capacităţii administrative a fost de aproximativ 128 de milioane de euro, sumă din care s-au susţinut proiecte de reformă a administraţiei publice în trei domenii prioritare - reforma funcţiei publice, procesul de formulare a politicilor publice, descentralizare şi deconcentrare.
Au fost, de asemenea, finanţate şi alte proiecte im