Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Jandarmii au renegociat, cu băncile, condițiile de creditare

Publicat in Adevarul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Mulţi dintre jandarmi şi-au refinanţat creditele, pentru a face faţă crizei, care se resimte şi în buzunarele lor. Încă din vară, conducerea Jandarmeriei ialomițene a chemat la negocieri reprezentanții băncilor, cu care jandarmii au încheiat contracte de împrumut.

Şeful Inspectoratului de Jandarmi apreciază ca excepţională prestaţia subordonaţilor săi, motiv pentru care s-a oferit să îi ajute în cazul în care aceștia întâmpină dificultăţi financiare. Şi cum, după diminuarea salariului cu 25%, mulţi dintre jandarmi se gândeau, cu îngrijorare, la creditele pe care le aveau de plătit, comandantul a încercat să obţină mai multă înţelegere din partea instituţiilor bancare.

„În această vreme mai toată lumea are rate la bănci şi m-am gândit că nu ar fi rău să discutăm cu directorii băncilor, pentru a fi mai înţelegători. În marea majoritate am rezolvat problemele, iar jandarmii şi-au refăcut contarctele de creditare, după posibilităţile actuale“, spune colonelul Nicolae Parepa, comandantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Deşi întâmpină dificultăţi logistice şi de personal, jandarmii speră ca anul 2011 să fie unul de bun augur pentru componenții acestei arme. „Avem anumite lipsuri pe care sperăm să le rezolvăm, însă cel mai important este să fim sănătoşi. Să fim sănătoşi şi noi şi ceilalţi 300.000 de ialomiţeni “, spune colonelul Nicolae Parepa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Adevarul acum 55 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 3 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum 2 ore
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

Gabriela Szabo, ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 (P)

Timpolis acum 48 minute
Mihai Covaliu, Gabriela Szabo şi Marilen Pirtea. Foto: UVT Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, eveniment ajuns la cea de-a șaptea ediție, anunţă că ambasadoarea ediției

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 3 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Taxă de intrare de 5 euro impusă de autoritățile din VENEȚIA. De când vor plăti turiștii pentru a vizita orașul

Gandul acum o ora
Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri. Măsura intră în vigoare începând de joi, 25 aprilie. Autoritățile susțin că, prin introducerea acestei taxe, urmăresc să reducă aglomerația în oraș. Taxa de intrare în Veneția

Mașină cuprinsă de flăcări în curtea unei societăți comerciale. Cauza probabilă a incendiului VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
ISU Arad au anunțat că o maşină a fost distrusă, miercuri, 24 aprilie, într-un incendiu care a izbucnit în curtea unei societăţi comerciale din Arad. Focul a pornit de la scântei provenite de la un utilaj din apropiere. „Incendiul izbucnit la un aut

Tramvaiele nu circulă pe şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, după un accident între o ambulanţă şi un tramvai

G4Media acum o ora
Circulaţia tramvaielor pe ambele sensuri, pe şoseaua Ştefan cel Mare, este blocată, după un accident între un tramvai şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, transmite Agerpres. „Ambulanţa transporta un pacient către Sp

Atena, înghiţită de ceaţa portocalie provocată de furtuna de praf din Sahara

Mediafax acum 3 ore
Atena este înghiţită de ceaţa portocalie provocată de furtuna de praf din Sahara. E unul dintre cele mai grave episoade de acest gen care au lovit ţara din 2018 încoace.

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 4 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Vremea

București
acum

18°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°