Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Zi de primăvară la Slobozia. 17 grade Celsius la amiază

Publicat in Adevarul, joi 7 februarie 2013 ·

Suntem în jumătatea lui februarie, însă afară e vreme de primăvară. Astăzi la Slobozia la orele prânzului s-au înregistrat 17 grade Celsius, iar soarele a strălucit pe cer. Temperaturile pozitive i-au scos pe copii în parcuri, în timp ce oamenii mari îi supravegheau de la terase.

Distracţie în parc

În zona parcului Ialomiţa din Slobozia zeci de copii s-au dat în leagăne şi tobogane, în timp ce alţii şi-au dat jos din cui patinele cu rotile şi au încercat pentru prima dată în acest an pistele asfaltate din parc. Mihai (5 ani) nu are role, însă a venit la plimbare în parc cu tricicleta, alături de bunica sa.

„Mă simt foarte bine că e frumos afară. Mă săturasem să stau în casă. Buni mi-a dat tricicleta şi am venit în parc„ ne-a mărturisit plin de entuziasm băieţelul. Tot pentru prima dată în acest an, Mara (7 ani) s-a dat în leagănul din parc.

„Sunt cu fetele de la mine de pe scară aici în parc. Am hotărât să mergem afară să ne jucăm, evident după ce ne-am terminat temele„ a spus fetiţa.

S-au deschis terasele

Pentru că vremea a fost suficient de caldă şi de frumoasă, la Slobozia s-au deschis şi terasele. Temerari, doi prieteni s-au aşejat cu câte o bere în faţă la una dintre mesele disponibile. George, unul dintre ei, ne-a mărturisit că se simte foarte bine.

„Bătea prea frumos soarele şi am zis să încercăm să stăm şi noi aici afară, dacă tot erau mesele scoase„. Şi centrul Sloboziei a fost la fel de animat. Pe platoul din Piaţa Revoluţiei zeci de copii, părinţi şi bunici au ieşit la plimbare la orele prânzului.

Adio timp frumos

De mâine vremea se strică. Soarele va intra în nori, iar ploaia îşi va face simţită prezenţa. Meteorologii prognozează faptul că la amiază temperaturile maxime nu vor urca mai mult de 8 grade Celsius. La fel va fi şi în zilele următoare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Un autobuz a căzut de pe un pod. Un copil de 8 ani este singurul supraviețuitor

Adevarul acum 24 minute
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 4 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale