Uraganele poartă nume de femei, şi la americani, şi la noi. Deosebirea este că la americani ele vin dinspre Ocean, la noi, dinspre Cotroceni şi Piaţa Victoriei. Ultimele cu care ne-am confruntat s-au numit Elena, Monica, Roberta. Urmele trecerii lor peste România încă se mai văd şi-or să se vadă multă vreme de acum încolo. Peste America a trecut uraganul Sandy. Americanii au început deja să-i înlăture urmele. Pe America n-o pot omorî uraganele, ea ştie să se ridice de fiecare dată din moarte şi să învie. În asta şi constă măreţia Americii. Vă închipuţi ce-ar fi fost ca americanii să se sperie de dezastru şi să înceapă să plângă? N-a fost timp pentru lacrimi, după cum n-a fost timp pentru moarte, chiar dacă au murit nişte oameni.
A fost un început de Apocalipsă, coborât parcă din Biblie. Şi totuşi, americani n-au plâns, au stat şi ei, şi America în picioare. Avem ce învăţa de la America. Ce s-ar fi întâmplat dacă Sandy dădea buzna peste noi? Ne-ar fi prins, bineînţeles, nepregătiţi, nepregătiţi pentru a face faţă primejdiei, nu nepregătiţi pentru a plânge şi chiar pentru a muri. Am deprins ştiinţa acestei pregătiri de la năzdravana şi guraliva oiţă Mioriţa! Adevărul este că e mai uşor să înveţi de la oi, decât de la America. Plus că, nefiind lângă Ocean, uraganele sunt ceva mai domestice pe meleagurile noastre. Să sperăm că Elena, Monica şi Roberta s-au dus pentru totdeauna. Şi să mai sperăm că n-or să vină în locul lor altele, pe care să le cheme Adina sau Daciana. Tocmai pentru că are parte de uragane cu nume de femei, şi nu de femei cu apucături de uragane, mi-este dragă până la lacrimi America. Până la lacrimile pe care americanii nu le varsă niciodată atunci când li se întâmplă să aibă de învins Apocalipsa.
Uraganele poartă nume de femei, şi la americani, şi la noi. Deosebirea este că la americani ele vin dinspre Ocean, la noi, dinspre Cotroce
