Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutare ŞOC! Un uriaş din Europa pune umărul la salvarea de la faliment a unei echipe din Liga 1: "Ne-am înţeles, zilele următoare semnăm"

Publicat in Pro Sport, luni 17 decembrie 2012 ·

CS Turnu Severin e tot mai aproape de o colaborare cu Olympiakos Pireu, urmând să fie sponsorizată de un grup de investitori greci.

"Căutăm soluţii pentru ieşirea din impas, fiindcă situaţia financiară a echipei e destul de delicată. Mai sunt şi alte cluburi în Liga I în situaţia noastră, dar nu vrem să desfiinţăm echipa. Prin intermediul unui firme greceşti de management, încercăm să aducem un sponsor puternic la Severin şi să punem bazele unei colaborări cu Olympiakos Pireu. Pot să vă spun că deja ne-am înţeles, pentru că ne-am întâlnit cu un reprezentant elen şi zilele viitoare semnăm contractul. Colaborarea cu Olympiakos va consta în aducerea unor jucători de la Pireu, iar pe viitor poate vor exista şi fotbalişti de la Turnu Severin care să facă pasul la titratul club grec. De asemenea, vom avea un manager grec la echipă, pe domnul Stathis Smyris", a explicat viceprimarul Marius Screciu.

În cazul în care grecii vor prelua clubul de la Dunăre, italianul Nicolo Napoli va fi înlocuit în funcţie de Alexandros Alexandris, fost antrenor la Olympiakos U21. " Scopul nostru este să rămânem în continuare în Liga I. Ştim care sunt jucătorii valoroşi din cadrul echipei, vom elabora noi strategii de joc şi în colaborare cu eventuali jucători eleni şi nu numai, transferaţi în lunile ce vor urma, vom încerca să ridicăm CS Severin pe o poziţie înaltă în clasament. Totul porneşte de la dragostea mea pentru fotbal", a declarat Alexandris la sosirea în România.

Ca jucător, Alexandros Alexandris a câştigat 3 titluri cu AEK Atena şi 7 cu Olympiakos Pireu, fiind în patru rânduri şi golgheterul campionatului intern, iar la echipa naţională a bifat 42 de meciuri, interval în care a marcat 10 goluri.

CS Turnu Severin e tot mai aproape de o colaborare cu Olympiakos Pireu, urmând să fie sponsorizată de un grup de investitori greci.

@N_P

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 3 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Trafic aerian perturbat în Europa, după anunţul controlorilor de trafic din Franţa că intră în grevă

Mediafax acum o ora
Mai multe aeroporturi din Europa sunt afectate după ce lucrătorii francezi din domeniul controlului traficului aerian anunţaseră că intră în grevă. Cel mai mare sindicat al angajaţilor din domeniul controlului traficului a renunţat la grevă, însă tr

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°