Pe căile ferate românesti circulă mărfarul, acceleratul, personalul si rapidul. A apărut chiar si intercity-ul. În vremea aceasta, traversele politicii românesti sînt zguduite cu precădere de voiosia impersonalului, una din mostenirile comunismului. Că era vorba de zece tone de zgură sau de sapte chintale de interdictii pe acelasi cap de locuitor, planificarea si raportarea realizărilor se făceau la fel: se vor realiza, s-au obtinut...

În chiar ziua în care Uniunea Europeană transmitea României căldurosul "Multumim pentru interes. Deocamdată, nu..." , primul intervievat al zilei a fost d-l Petre Roman. Zîmbitor, ca si cum cîstigase marele premiu la loteria statului New York, pus la patru ace Hugo Boss, presedintele Senatului spunea că pentru domnia-sa mesajul respectiv nu constituie nici o surpriză întrucît de nouă ani nu s-a făcut aproape nimic pentru realizarea reformelor în România. Felul în care părea să (i)radieze de multumire si tonul folosit de d-l Roman erau uluitoare pentru cine nu stie suficiente lucruri despre viata (proto)politică românească. Nu s-a făcut aproape nimic... Cine ar fi trebuit să facă? N-a fost d-l Petre Roman cel dintîi prim-ministru al României postdecembriste? Nu detine domnia-sa, de la sfîrsitul anului 1996, a doua functie în stat? Nu este d-l Roman unul din cei doi lideri ai coalitiei de guvernămînt? si atunci, de unde acest atît de detasat nu s-a făcut?

Un alt clasic al impersonalului politic românesc este d-l Silviu Brucan. După plecarea minerilor spre Bucuresti în a sasea mineriadă, "profesorul" Brucan declara postului de televiziune unde produce profetii retro si radioactive că în România pur si simplu nu s-a realizat statul de drept. Cine trebuia să aibă grijă de aparitia si consolidarea lui? N-a fost d-l Brucan una din eminentele cenusii ale închegării României postdecembriste? Nu-i