Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţoiu, ministrul Finanţelor: „Avem în vedere reducerea TVA la 19% sau cu 5% contribuţiile sociale începând cu 1 ianuarie 2014“

Publicat in Adevarul, joi 16 mai 2013 ·

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat la finalul şedinţei BPN al PNL, că începând de la 1 ianuarie 2014 are în vedere reducerea TVA de la 24% la 19% sau reducerea contribuţiilor sociale cu 5%, însă decizia pentru una sau alta dintre măsuri va fi luată în partea a doua a anului în USL.

Ministrul Finanţelor a declarat că la de 1 iulie 2013 va fi redusă TVA la 9% pentru pâine, de la nivelul actula de 24%. "În funcţie de evoluţia reducerii evaziunii fiscale în acest domeniu, unde este estimată la peste 60%, să putem să extindem această cotă redusă şi la alte produse alimentare, începând cu 1 ianuarie 2014", a declarat Chiţoiu, potrivit Mediafax.

De asemenea, el a precizat că în ceea ce priveşte "impozitele mari", precum reducerea TVA de la 24% la 19% sau reducerea cotelor de contribuţii sociale cu 5%, acestea vor fi luate în calcul de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de analiza datelor din semestrul al doilea pe măsurile de îmbunătăţire a colectării şi controlului fiscal. Totodată, Chiţoiu a precizat că un alt criteriu care va fi luat în calcul pentru aplicarea reducerii TVA sau a contribuţiilor sociale ţine de impactul asupra economiei.

"Care este mai bună începând cu 2014, reducerea TVA sau reducerea costului forţei de muncă? Ce ne aduce mai mult în economie, crearea de locuri de muncă...cine contribuie? Reducerea TVA sau reducerea costului forţei de muncă? Asta este o decizie pe care o vom lua la nivelul USL în partea a doua a acestui an", a mai afirmat ministrul Finanţelor.

Ministrul Finanţelor a mai spus că poate garanta că scrisoarea de intenţie privind acordul cu FMI va intra în board-ul instituţiei financiare, iar acordul României cu FMI se va încheia "în bune condiţii". Chiţoiu a fost întrebat dacă poate garanta că se va îndeplini ţinta privind arieratele şi se va intra în board-ul FMI.

"Ga

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 17 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 15 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

VIDEO Taylor Swift a lansat un nou album, „The Tortured Poets Department"

HotNews acum 41 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record, transmite News.ro. „Este vorba despre dragoste şi poezie... No

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 17 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum 59 minute
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 9 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°