Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu capul în nori

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 9 iulie 2008 · ·

Mardare a descoperit Elveţia înălţimilor şi aerul tare din inima Alpilor

Matterhorn, Weisshorn şi Monte Rossa au fost primii adversari ai rapidistului Ştefan Mardare. Moldoveanul s-a întîlnit întîi cu munţii în Elveţia, nu cu atacanţi, şi ei i-au dat ameţeli mai mari ca la meciurile din Liga Campionilor pe care le visează. La peste 2.300 de metri altitudine, aerul e tare, tare, mai bate şi vîntul şi-ţi înţeapă faţa cu ace reci. Fundaşul de 600.000 de euro a urcat îmbrăcat în pantaloni trei sferturi, "nu cred c-o să-mi fie frig", dar a simţit din telecabină temperatura în scădere şi sus, pe munte, s-a mirat: "Cîte grade or fi aici? E cam frig! Dar dacă am urca la 3.500 de metri? Se vede zăpadă şi pe aici, acolo trebuie să fie ca la Cercul Polar!".

“CE FRUMUSEŢE!”

Telecabina i-a trezit o amintire care i-a strîns inima un pic: "Am mai urcat cu telescaunul, la Piatra-Neamţ, şi s-a blocat la un moment dat. Asta pare să fie foarte sigură. Atunci am parcurs drumul de întoarcere pe jos, prin munţi". Cînd ascensiunea s-a terminat, a mers spre marginea platoului: "Doamne, cît de frumos e aici!". A glumit după ce a privit în jos: "Ce şanse are unul care se avîntă prea tare şi cade aici? E mişto rău, dar şi periculos. Ce-i drept, nu-i de glumă cu muntele!".

Adevăraţii pasionaţi traversau munţii la pas, îmbrăcaţi gros, spre înălţimi ori dimpotrivă, şi coborau fără să mai apeleze la telecabină. Norii se plimbau şi ascundeau, din cînd în cînd, şi oameni, şi munţi, şi corturi de popas. Mardare a simţit frigul şi şi-a adus aminte că era îmbrăcat în echipament de fotbal, nu pentru alpinism: "Aş juca un meci aici, cred că ar fi ceva inedit. Dar şi dacă am fi avut terenul de antrenament la o asemenea înălţime, pariu că jumătate din lot ar fi lipsit de la şedinţele de pregătire? Numai gîndul că trebuie să foloseşti zilnic telecabina...".

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 7 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 9 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 6 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 9 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 8 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 9 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 12 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 8 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

2°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°