Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călin Zanc: „Ştiu că am dreptate, merg până la UEFA dacă e nevoie”

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

Fostul angajat de la „Poli” Timişoara crede că fostul său club îi face reclamaţii penale doar pentru a nu-i plăti o datorie de 56.000 de dolari. Oficialii alb-violeţi consideră că respectivul proces a fost câştigat prin fraudă.

Călin Zanc a fost jucător, iar mai apoi director sportiv şi antrenor la Politehnica Timişoara. Clubul i-a reziliat contractul unilateral, iar apoi fostul fundaş a câştigat în instanţă plata contractului care a fost întrerupt. „Am încercat să ajung la o înţelegere cu ei, după ce mi-au reziliat unilateral contractul, însă m-au tot dus cu vorba şi nu s-a mai ajuns niciunde. Am reclamat datoria pe care o aveau faţă de mine şi am câştigat, iar prin aceste plângeri cred că ei nu vor decât să tragă de timp, pentru că acea datorie nu are nimic de a face cu acest proces”, a spus Zanc pentru Adevărul de Seară Timişoara.

Fostul angajat nu înţelege de ce conducătorii clubului insistă să-l târască prin tribunale. „Când eram la club mi s-a propus contract de antrenor, iar ei ştiau că nu am licenţă, ştia până şi Mircea Rădulescu, pentru că eu chiar urmam cursurile Şcolii de Antrenori atunci. Am antrenat la echipa a doua şi cred că a rămas ceva în urma mea, pentru că în perioada cât am fost eu acolo i-am adus la echipă pe Luchin, Latovlevici, Mera şi alţii”, a declarat Călin Zanc.

Orice tentativă de înţelegere pe cale amiabilă între cele două părţi a fost sortită eşecului. „Cu Doboş şi Roşianu am discutat contractul, când l-am semnat, apoi a venit Crăciunescu la echipă, care mă tot trimitea la Roşianu când vroiam să vorbesc cu el. La sfârşitul anului trecut am vorbit cu domnul Negrei, pentru că el este responsabil cu societatea care îmi e datoare, şi am ajuns la o înţelegere, am renunţat la o parte importantă din datorie, însă nu m-au mai căutat apoi”, a povestit fostul antrenor.

Acesta nu vrea să renunţe, considerând că a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum 59 minute
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 2 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum 43 minute
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum 58 minute
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 2 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 3 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Taxa de intrare în Veneția intră în vigoare joi, dar nu toți turiștii sunt obligați să o plătească

G4Media acum 35 minute
Este o premieră mondială. Începând de joi, 25 aprilie, turiștii de o zi vor trebui să prezinte un bilet pentru a intra în Veneția, într-o măsură prin care orașul speră să oprească valul de turism de masă. Noul permis, sub forma unui cod QR achizițio

Preotul care a ţinut o slujbă de comemorare a lui Navalnîi a fost suspendat

Mediafax acum 40 minute
Preotul care a oficiat o slujbă de comemorare a fostului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat pentru trei ani. El urmează să îndeplinească sarcina de cititor de psalmi.

Atac cu rachete asupra oraşului Harkov: şase persoane au fost rănite, mai multe clădiri rezidenţiale au fost avariate

News.ro acum 2 ore
Rachete ruseşti au avariat clădiri rezidenţiale şi au rănit şase persoane în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, miercuri dimineaţă, a declarat guvernatorul Oleh Sînehubov pe Telegram, relatează Reuters. Atacul a avariat trei clădiri rezid

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°