Spitalele au găsit o metodă inedită pentru a nu mai plăti pacienţilor banii cheltuiţi: reţetele sunt scrise pe hârtiuţe sau se transmit de medici pe cale orală. Sursa: EVZ
Pentru a nu mai plăti pacienţilor banii pe medicamente sau pe investigaţii cheltuiţi în spitale, aşa cum cere o lege din 2008, managerii au găsit o metodă simplă: le impun medicilor să nu mai scrie reţete cu parafă. Medoda se foloseşte pe scară largă, spun reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, care au primit numeroase sesizări de acest gen.
Printr-o astfel de experienţă a trecut şi o familie din Hunedoara, care de un an se chinuieşte să recupereze peste 1.200 de lei cheltuiţi în spital.
Ion Stamatoiu a ajuns cu jalba- n proţap în presă, după ce a încercat toate căile posibile. Bărbatul şi-a cerut dreptul la spital, iar după repetatele respingeri a ajuns să caute dreptate şi la Ministerul Sănătăţii, fără să obţină însă vreun rezultat concret.
"Medicul mi-a zis că plăteşte el dacă dă semnătură"
Pe 15 iunie 2009, soţia lui Ion Stamatoiu, Elena, de 49 de ani, a ajuns în spital la Hunedoara, în urma unui accident cerebral. Cu diagniosticul "anevrism" femeia a fost expediată a doua zi la Spitalul Judeţean Timişoara şi internată la secţia de Neurochirurgie, unde a stat două săptămâni. Din fericire starea ei s-a ameliorat. Familia a cheltuit sume consistente în tot acest timp.
"Medicul mi-a dat să cumpăr toate medicamentele pe care a trebuit să i le administreze soţiei (au costat 500 de lei). Apoi m-au trimis la un RMN într-o clinică privată, care a costat 600 de lei", povesteşte bărbatul care nu poate să admită că cel mai mare spital regional din ţară nu are aparat de rezonanţă magnetică.
La o lună de la externare a strâns toate actele şi a început diligenţele pentru a-şi recupera banii. Răspunsul a fost negativ. "Jurista spitalului