Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Aşa-zisul caz 'Mailat' a fost politizat în ambele ţări”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 noiembrie 2008 ·

Partidele italiene au tras foloase în preajma campaniei electorale, iar cele româneşti s-au prezentat ca protectoare ale emigranţilor, arată profesorul italian Giordano Altarozzi. Giordano Altarozzi, profesor asociat de Istoria civilizaţiei italiene pe lângă Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, vede situaţia românilor din Italia printr-o oglindă întoarsă: a italianului aflat în România.

Îşi aminteşte de frica resimţită în primele zile de după uciderea Giovannei Reggiani, atât de italienii ameninţaţi de „infractorii” românii, cât şi de a românilor, care se aşteptau să fie vânaţi pe străzile din Peninsulă. Şi de felul în care crima a fost practic folosită de forţe politice din ambele ţări.

Altarozzi a ajuns în România acum patru ani, pentru un doctorat, a ales însă să lucreze în continuare la Cluj, în cadrul Institutului Italo-Român de Studii Istorice, înfiinţat printr-o colaborare între Universitatea Sapienza din Roma şi Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj. Împreună cu profesorii clujeni, a creat un curs de Istoria civilizaţiei italiene şi a rămas astfel aici.

Cu siguranţă, mulţi italieni v-au rugat în ultimii ani să le spuneţi câteva cuvinte despre români. Cum ar arăta această prezentare?

Sigur, de multe ori am fost întrebat cum este România şi mai ales cum este cu românii de acolo, în special după evenimentele din ultimii ani. Întotdeauna am răspuns că în România mă simt ca acasă. Acolo am reuşit să mă împrietenesc cu mulţi oameni, poporul român mi s-a părut din prima clipă unul foarte prietenos. Chiar dacă uneori am trăit clipe neplăcute, cu siguranţă prezentarea mea despre România o sa fie mereu una pozitivă.

Cum vi s-a părut tratarea cazului „Romulus Mailat” în ziarele italiene, respectiv în cele româneşti?

Mi se pare că atât presa din Italia, câ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 27 minute
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 3 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 9 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 9 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale