Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul cuvânt al lui Mircea Lucescu?

Publicat in Adevarul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Diseară, după meciul cu FC Porto, Şahtior Doneţk poate reintra în cărţile calificării în optimi, dar, în acelaşi timp, poate spune adio cupelor europene în acest sezon.

În numai 90 de minute, contra deţinătoarei la zi a Ligii Europa, „minerii" lui Lucescu pot şterge cu buretele rezultatele dezamăgitoare din primele patru etape ale Ligii Campionilor. „Nici noi, nici Porto, nu ne-am spus ultimul cuvânt", a declarat ieri tehnicianul român, convins că-şi va putea apăra în continuare performanţa din sezonul trecut, când Şahtior a pătruns în sferturi.

Pe „Donbass Arena", ucrainenii şi portughezii au doar varianta victoriei pentru a ataca ultima rundă cu şanse la calificarea în optimi. Totuşi, chiar dacă se va impune în faţa lui FC Porto, echipa din Doneţk are nevoie şi de un rezultat favorabil în celălalt meci al grupei.

„Din păcate, nu totul depinde de noi. Sperăm ca Zenit să câştige cu APOEL", a precizat Lucescu. Dacă se va întâmpla aşa, atunci a doua calificată, pe lângă campioana Rusiei, se va decide în partida directă de la Nicosia dintre revelaţia APOEL şi Şahtior, programată la 6 decembrie.

Porto joacă fără Cristi Săpunaru

Deocamdată, cert e că măcar una dintre marile favorite ale grupei va spune adio Ligii Campionilor în această seară. Mai mult, Şahtior şi FC Porto trăiesc cu riscul eliminării definitive din Europa: dacă locul trei oferă consolarea calificării în Liga Europa, echipa clasată pe ultima poziţie rămâne acasă.

Din acest motiv, Mircea Lucescu vrea să câştige meciul cu FC Porto indiferent de rezultatul final al meciului Zenit - APOEL, programat cu trei ore înainte. „Voi face tot posibilul ca jucătorii mei să intre pe teren fără să afle scorul din Rusia", a punctat „Il Luce".

De partea cealaltă, campioana Portugaliei e afectată de eliminarea din Cupă (0-3 cu Coimbra), meci după care tehnicianul Vitor Pereira e din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Curtea Supremă a SUA ar urma să respingă imunitatea pretinsă de Trump, dar riscă să întârzie şi mai mult procesul penal federal de la Washington

News.ro acum 48 minute
Curtea Supremă a Statelor Unite, majoritar conservatoare, a părut joi refractară la argumentele în favoarea imunităţii penale absolute invocată de către Donald Trump - în calitate de fost preşedinte -, însă o hotărâre ar putea întârzia şi mai mult p

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 2 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 11 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 5 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 4 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum o ora
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Informări publice - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 144 din 15.04.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire „Pentru schimbare de destinaţie din locuinţă în spaţiu comercial. Creare acces din exterior recompartimentări interioare. Amplasare firmă de faţadă

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°