În urmă cu 115 ani, controversatul scriitor francez Emile Zola solicita ziarului „L’Aurore”, condus de Georges Clemenceau, să-i găzduia o „Scrisoare deschisă adresată domnului Félix Faure”, preşedinte al Republicii.
În respectivul text, scris cu o vervă polemică pe care marele romancier şi-o mai exersase cu prilejul nenumăratelor lupte literare duse în vederea impunerii doctrinei naturaliste sau în instanţele de judecată, cu ocazia proceselor ce i-au fost intentate pentru romanele sale socotite şocante sau imorale, Zola nu solicita nimic pentru sine. Dimpotrivă.
În scrisoarea lui, romancierul acuza intoleranţa etnică, minciuna, falsitatea, sperjurul care au dus la condamnarea pentru spionaj a ofiţerului Alfred Dreyfus, a cărui unică vină era aceea de a fi evreu. Redacţia a ascultat uimită textul citit de Zola şi a hotărât publicarea lui imediată.
La 13 ianuarie 1898, apărea, aşadar, pe prima pagină a cotidianului înfiinţat cu puţină vreme în urmă, un text a cărui influenţă asupra maselor a fost extraordinară. Titlul pe care Georges Clemenceau l-a ales pentru pamfletul scris de Emile Zola a fost Acuz şi a fost cules cu litere mari, de afiş.
Efectul publicistic şi de conştiinţă a fost fulgerător. În câteva ore, 300.000 de exemplare din L’Aurore au fost pur şi simplu smulse din mâinile vânzătorilor de ziare. Aliniate ca nişte strofe de o perfectă simetrie clasică, acuzaţiile lui Zola cădeau asemenea unor lovituri de ciocan asupra capetelor principalilor vinovaţi de eroarea judiciară voită, comisă împotriva lui Dreyfus. De la Catilinarele lui Cicero nu se mai auzise, poate, un rechizitoriu care să aibă atâta forţă. Zola îşi încheia pamfletul pe un ton patetic:
Aducând aceste acuzaţii, ştiu că mă aflu sub incidenţa articolelor 30 şi 31 din Legea presei care pedepseşte delictele de defăimare. Iar eu mă expun voluntar.
Îndr