Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un milion de euro îngropat în asfalt la Berzunţi

Publicat in Adevarul, miercuri 21 septembrie 2011 · ·

Locuitorii celor trei sate străbătute de șosea afirmă că numai căruţele mai pot circula deoarece lucrarea a fost făcută în bătaie de joc de la bun început.

Şoseaua care leagă satele Dragomir II, Buda şi Butucaru, din comuna băcăuană Berzunţi arată mai ceva ca după război. Cu toate că valoarea investiţiei realizate cu fonduri Sapard a fost de 1.000.000 de euro, la şase ani de la inaugurare, doar căruţele îl mai pot străbate.

„La început ne-am bucurat că vom avea şosea nouă la noi în sat. În câteva luni, ne-a dispărut tot zâmbetul de pe figură că am văzut că asfaltul începe să se crape rău de tot. Problemele la drum nu au început de azi de ieri, ci imediat după ce a fost terminată asfaltarea. După şase luni de la finalizarea lucrării şoseaua era plină de gropi. Nimeni nu s-a mai îngrijit de drum. Nici constructorul şi nici primăria“, a afirmat Valentin Maxim, locuitor al comunei Berzunţi.

Şi cadrele didactice care fac naveta către şcoala din satul Dragomir sunt revoltate de drumul rupt pe care trebuie să-l parcurgă zilnic dus-întors. „Ne rupem maşinile personale. Unii colegi nici nu mai vor să vină la şcoală pe un asemenea drum. Iarna este şi mai rău. Sunt zile în care se înzăpezeşte drumul atât de tare încât elevii riscă să nu mai ajungă la ore. Este un drum infernal!“, a afirmat profesorul Bogdan Botezatu, directorul şcolii din Berzunţi.

Gropi văzute după cini ani

Edilul comunei, Gheorghe Balan, recunoaşte că au fost probleme cu drumul realizat prin fonduri Sapard şi că a fost nevoit să facă reparaţii cu banii din bugetul local. „Anul trecut am investit 70.000 de lei din banii noştri. Erau mai multe porţiuni de drum stricat. Garanţia lucrării a fost de doar doi ani. După cinci ani, a venit o comisie de control ca să verifice dacă am schimbat sau nu destinaţia drumului. Era clar că nu! Au văzut însă că este stric

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 38 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 53 minute
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 25 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 38 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 53 minute
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu spune că până când Cîrstoiu „nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”

Libertatea acum 28 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 19 aprilie, că medicul Cătălin Cîrstoiu trebuia să fi organizat deja conferința de presă în care să dea explicații în legătură cu dezvăluirile din spațiul public despre activitatea sa, precizând c

Război în Gaza, ziua 195. Surse: Israelul a lansat o operațiune în Iran

Press Alert acum 35 minute
Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a fost prezentată de o sursă a NBC News. Iranienii au folosit bateria antiaeriană și au suspendat mai multe zboruri. Sursa susține că oficialii israelieni i-au noti

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Marcel Ciolacu: În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor, trebuie modificată

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul viziteo oficiale în Emiratele Arabe Unite, că în fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă şi este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor din Dubai, din Abu Dhabi, tre

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°