Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sergiu Nicolaescu l-a atacat pe Mihai Viteazul cu mâna-n ghips

Publicat in Jurnalul, vineri 10 iunie 2011 ·

Puţini ştiu că Sergiu Nicolaescu apucase să filmeze numeroase scene din capodopera Mihai Viteazul interpretând chiar rolul Domnitorului Întregitor. Dar într-o noapte de cugetare, când somnul nu i se lipea de ochii extenuaţi de atâtea filmări, marele regizor deodată a avut o străfulgerare genială: fără doar şi poate, cel mai potrivit pentru rolul lui Mihai este Amza Pellea. Şi a ordonat „la loc comanda”, chemându-l pentru rolul Voievodului Unirii pe Amza. „Cel mai teribil actor cu care am filmat în toată cariera mea.”

Nu a aruncat toate filmările cu el, regizorul în rolul Domnitorului Întregirii a păstrat secvenţe deja filmate în care Sergiu Nicolaescu cu cuşma şi mantia lui Mihai se vedea în depărtare. Amza a început filmările în rolul lui Mihai şi Sergiu Nicolaescu n-a regretat niciodată că s-a răzgândit, chiar dacă el a pierdut o uriaşă partitură. Regizorul „s-a retras” în rolul conducătorului armatei otomane, deci adversar pe câmpul de luptă cu Mihai. Nicolaescu a fost şi este vestit pentru viteza cu care face un film, lucrează şi 20 de ore pe zi.

„Când nu mai rezistam mă retrăgeam în rulota mea şi aţipeam vreo trei ore, după care reluam filmările. Turnam scene de bătălie cu 5.000 de figuranţi, soldaţi mulţi dintre ei în termen, împrumutaţi de ministrul Milea, cu care fusesem coleg la liceul militar. A intrat în legenda poporului o întâmplare, filmasem vreo 18 ore fără odihnă şi-l văd pe Găitan moţăind pe cal, aţipise în şa. M-am răstit la el că nu răspundea la comenzile regizorale: «Mă, Găitane, ai adormit în plină bătălie». La care Găitan a răspuns: «N-am adormit eu, doarme calul». Rupt de oboseală într-o zi, am călcat greşit pe treapa scării, am căzut şi mi-am fracturat mâna.

Dar cum să amân filmările? Şi am consimţit să-mi pună mâna-n ghips. Dar trebuia să conduc la filmare un atac al cavaleriei otomane. Aşa că mi-am legat cu sârmă sabia de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 59 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Medicul din Suceava care a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer scapă de închisoare, dar va putea lucra ca medic doar la privat - cum arată verdictul judecătorilor

HotNews acum 2 ore
Șefa Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost condamnată joi, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Ea a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°