Îl așteptăm să apară de oriunde. Să știe scrimă, box sau lupte. Să ia medalii. Și să fie român.
Nevoia de eroi este aproape esențială la omul sofisticat al zilelor noastre. Nouă ne lipsește un erou nou-nouț care să ne resusciteze speranțele. La înot, bîrnă sau la judo. Cineva la care să nu fi visat nimeni pînă acum și care să apară din senin, să ne scuture puțin din amorțeala asta și din deșertul lăsat în urmă de ultima tură de medaliați de la Londra. Cineva necitit pînă acum, care să cîștige medalii la Europene sau Mondiale și care să ne spună că sportul românesc nu s-a oprit brutal și nesigur pe marginea sfîrșitului lumii care a fost 2012. Cineva tînăr, de bună seamă, cineva pe care să pariez, așa cum, la începutul anilor 2000, pariasem, de pildă, pe Ana Maria Brînză. Cineva talentat și îndrăzneț, care să depășească defectele sistemului care nu mai poate produce campioni, dar și propriile puncte slabe, cum ar fi lipsa de experiență și faptul că ar fi cam singurul de felul său.
Cineva răsărit peste noapte, despre care noi, jurnaliștii, spre rușinea noastră, să nu știm nimic și să alergăm ca nebunii să-i scriem povestea. Să ne ia cineva prin surprindere, cineva care să aibă acasă o floretă strălucitoare și atotputernică și moștenită, cumva, de la Zorro. Sau cineva cu pumni supărați și arcuiți așa cum trebuie într-un ring important, rezervat boxerilor amatori. În fine, cineva.
Nu îndrăznesc să îmi închipui mai departe. Mi-aș imagina o apariție proaspătă undeva, la una dintre multele ramuri ale atletismului. Dar nu, acolo e tărîmul nimănui de o vreme încoace. Asta ar fi surpriza maximă, demnă de benzi desenate. Pînă atunci, rămînem în minte cu alergarea firească și neobosită a Gabrielei Szabo, cu ciuful blond mișcîndu-se sacadat și strategic înspre trofee.
O minune, o superpoveste, asta lipsește. O siluetă verde descolăcindu-se din marea de res