Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioana emotivă

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 7 iunie 2010 ·

Alina Dumitru nu se simte în largule ei cînd îşi ştie în tribune familia şi prietenii

Campioana de la Beijing, prima învingătoare olimpică din istoria judoului românesc, Alina Dumitru se pregăteşte intens pentru a cîştiga titlul mondial, singurul care-i lipseşte din palmares. Sîmbătă, ea a cîştigat Cupa Mondială de la Bucureşti. Cu mari emoţii însă. Venite nu din partea adversarilor. "Ştiam că sînt părinţii în tribună, prietenii. Tremuram toată, nu puteam să mă stăpînesc. Parcă eram în finala olimpică. Nici acolo nu am avut aşa emoţii", a povestit Alina.

S-au observat emoţiile şi în prestaţia ei din primul meci, contra nord-coreencei Kim Mi Sol. Parcă nu era ea. Nu a punctat în primele două minute şi jumătate. Apoi a reuşit ipponul spre uşurarea tuturor. Mama sa a simţit-o şi a plecat. Nu a mai putut să se uite la disputa de pe tatami. "Aşa e Alina. E o fire sensibilă. Îi place să fie singură înaintea concursurilor", spune şi antrenorul Florin Bercean.

Cu cît a avansat însă în concurs, prestaţia ei a devenit strălucitoare şi emoţiile au dispărut. Natalia Samoilova, din Kazahstan, şi Vanesa Garcia, din Spania, nu au rezistat decît mai mult puţin de un minut. A venit firesc victoria Alinei prin ippon. În finală, Alina Dumitru a iertat-o pe Carmen Bogdan, partenera sa de antrenament. La sfîrşit a zîmbit bucuroasă. Nu se făcuse de rîs în faţa familiei şi prietenilor. A sărit în braţele mamei şi i-a pus medalia la gît nepoţelului ei. "Uff, parcă am fost debutantă la acest turneu. Bine că s-a terminat totul cu bine", a încheiat Alina.

Procedee ascunse

Antrenorul Florin Bercean a povestit la finalul Cupei Mondiale de la Bucureşti că nu o lasă pe Alina Dumitru să-şi pună în practică toate procedeele. "Nu are voie să apeleze la punctele ei forte. Toată lumea o filmează acum şi apoi o studiază. Trebuie să merg

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 8 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°