Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea Rezervaţiei îi sărăceşte pe oamenii Deltei

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 iulie 2011 ·

Noua lege a Rezervaţiei Deltei Dunării promulgată săptămâna trecută de şeful statului a fost primită cu bucurie de autorităţi şi de ONG-urile de mediu, dar cu “mare disperare“ de către oamenii locului. Sursa: FERI PREDESCUSursa: FERI PREDESCUSursa: FERI PREDESCU

1 /.

Braconajul, construcţiile ilegale, deranjarea echilibrului ecologic sau a fondului piscicol sunt doar câteva din neregulile care prin noua lege vor fi sancţionate drastic de Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării ( ARBDD) , instituţie care capătă astfel puteri depline.

Localnicii se plâng: "suntem condamnaţi să murim de foame". Şi asta pentru că, "persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi în perimetrul rezervaţiei sunt obligate să folosească numai mijloace ecologice admise, atât tradiţionale, cât şi noi, în condiţiile de reglementare şi de autorizare stabilite de Administraţia Rezervaţiei".

În "traducerea" guvernatorului Deltei Dunării, Grigore Baboianu , "legea dă dreptul localnicilor să pescuiască atâta peşte cât pot prinde cu patru undiţe de pescuit de tip recreativ-sportiv şi această cantitate nu poate depăşi 4-5 kilograme pe zi". Oamenii sunt revoltaţi, mai ales că sunt destule zonă în Delta Dunării unde nu se poate pescui cu unelte simple.

Localnicii din Sulina, nemulţumiţi

"Trăim într-o zonă cu oameni săraci, trăim doar din pescuit şi aici, în jur, nu avem voie să folosim alte unelte de pescuit, legea asta nouă ne-a afectat foarte tare, ăia care au făcut-o nu s-au gândit şi la noi, şi aşa plătim anual o groază de dări" se plânge Vlas Afanase.

Prietenul său, Feodor Usov încearcă explică faptul că "ne dau voie cu două undiţe şi două lansete. Dar noi suntem oameni pentru două undiţe? Eu nu vin din ţară să fac relaxare, eu am nevoie să mănânc, să-mi asigur existenţa, nu ştiu unde o să ajungem".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 4 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 5 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 6 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 7 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 3 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 11 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°