Zilele acestea, pe unul din canalele documentare, rulează un serial fabulos - Anii '80. Recunosc, eram copil în deceniul ălă şi nu i-am prins toate nuanţele. Un parfum occidental de gumă, jeanşi, glamour şi dezinvoltura publică mi-au ramas însă în minte, ca repere certe ale acelui deceniu. Poate că de aia am şi o ancoră clară în muzica acelor ani...poate ar trebui să vă descriu şi cât de tânară m-am simţit la concertul Depeche Mode, dar mă opresc la timp :)
Anii '80, poate cea mai încrâncenată perioadă a "războiului rece", au reprezentat distincţia fermă între noi şi ei, în care "noi" şi "ei" trăgeam cu ochiul unul prin gardul celuilalt, mânaţi de o curiozitate teribilă, potentaţă şi de lipsa acută de informaţie. O competiţie acerbă pe toate planurile: militar, sportiv, ştiinţific etc. Politic, emblematic pentru anii '80, a fost regimul Reagan în SUA. Şi m-am întrebat de ce. Nu este domeniul meu de specialitate, dar, atât cât îmi amintesc, administraţia Reagan a fost una foarte dură din punct de vedere economic, adâncind foarte tare diferenţele dintre clasele sociale, pătura de mijloc fiind chiar puternic ameninţată cu dispariţia. Realizatorii documentarului mi-au furnizat o explicaţie surprinzătoare, de ordin psihologic. America se trezea dintr-un soi de depresie socială a anilor '70, marcată fiind de războaiele din Vietnam şi Coreea, de diferenţe culturale prea mari între generaţii, de disputele rasiale, de mişcarea "flower power", care a zguduit din temelii valorile conservatoare ale unui stat cu puternice fundamente religioase. Ronald Reagan se pare că a fost politicianul care, la momentul potrivit, a avut discursul potrivit şi a redat americanilor stima de sine. America a devenit naţiunea-model, care poate realiza orice îşi propune. Aşa a luat naştere "visul american". România, de aproape 20 de ani, pare că traieşte - şi nu îşi mai revine din - această