Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Ciuci: „Am cântat pentru prieteni, nu pentru bani”

Publicat in Adevarul, joi 22 octombrie 2009 ·

Muzica lui a fost imnul tinerilor din anii ’80. Albumul “Cântec pentru prieteni” s-a vândut în peste 800 de mii de exemplare. PROFIL

NĂSCUT. 12 IULIE 1953

EDUCAŢIE. Liceul

EXPERIENŢĂ. Peste 30 de ani de activitate creativă şi concertistică în domeniul muzical

FAMILIE. Căsătorit, un copil

Două branduri „siameze” ce au făcut istorie în rock-ul românesc.  Acordurile  din „Fata din vis”, „Un alt început”, „O noapte şi-o zi” erau inhalate pe nerăsuflate de publicul deceniului ’80  în isteria maratonului de concerte susţinute de trupă în acei ani.

Albumul „Cântec pentru prieteni” a reabilitat percepţia asupra muzicii româneşti la ea acasă, într-o vreme în care publicul din ţară nu mai avea ureche decât pentru producţiile  muzicale „de dincolo”.  Vocalist, chitarist şi compozitor al trupei, carismaticul Paul Ciuci avea la picioare aproape toate avantajele unui star rock: faimă, fete,  o viaţă boemă. Ecuaţiei îi lipsea, însă ceva: cecurile grase... La 25 de ani de la momentul de apogeu al carierei,  Paul Ciuci îşi trăieşte viaţa la Deva în siajul legendei sale.

Plata în Marlboro, cafea şi mezeluri

Câteodată, starul rock face în glumă o recapitulare mercantilizată a diferenţei dintre ce a fost şi ce-ar fi putut să fie. „În mod normal, ca star rock ar fi trebuit să realizăm acest interviu în vila mea de pe Coasta de Azur, vecină cu cea a lui Jon Bon Jovi şi eventual a lui Klaus Meine, de la Scorpions. E regretabil, dar înainte de 1989 nici un artist român nu a cântat pentru bani. Aşa era sistemul. Noi, de exemplu, am cântat pentru prieteni”, spune Paul Ciuci. Nu exista drept de autor, iar unicul editor de discuri al vremii,  Electrocord, ţinea la secret volumul de discuri vândute. Abia prin 1991, Paul Ciuci a aflat că albumul „Cântec pentru prieteni” s-a vândut în România în peste 800 de mii de exe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record de viteză pe un drum naţional. Un şofer a condus cu 218 km/h

Mediafax acum o ora
Vineri seară, un bărbat de 47 de ani, din Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 55, în afara localităţii Bechet, cu viteza de 218 km/h. A depăşit viteza legală cu 128 km/h. Acesta a fost amendat şi lăs

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum 32 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Tesla recheamă în service 3.878 de vehicule Cybertruck

Mediafax acum o ora
Conform Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA), o pedală de acceleraţie blocată ar putea face ca vehiculul să accelereze neintenţionat, crescând riscul unui accident, notează Reuters. Tesla a început livră

Vântul puternic suspendă manevrele în porturile de la Marea Neagră

Ziarul Financiar acum o ora
Vântul puternic suspendă, sâmbătă, manevrele în porturile de la Marea Neagră. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, din cauza vâ

Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".

Ziua News acum o ora
Aseară la Moscova a fost deschiderea de gală a festivalului "BRICS FILM FESTIVAL 2024", sub patronajul marelui actor și regizor rus Nikita Mihalkov. Festivalul de la Moscova este al doilea ca vechime și prestigiu din lume, după cel de la Veneția, da

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Acţiunile Netflix au scăzut vineri, din cauza planului de a nu mai publica datele privind abonaţii, din 2025

News.ro acum 3 ore
Acţiunile Netflix au scăzut vineri, deoarece planul său de a nu mai publica datele privind abonaţii ,din 2025, a stârnit îngrijorări legate de creştere, analiştii avertizând că furnizorii de servicii de streaming concurenţi ar putea să îi urmeze exe

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

„Străzi Deschise - Promenadă urbană": Strada Zece Mese din sectorul 2 va găzdui în weekend, în intervalul 10.00 - 20.00, activităţi dedicate familiilor, concerte live şi spectacole de dans / Calea Victoriei va fi spaţiu de recreere şi plimbări

News.ro acum 2 ore
Strada Zece Mese din sectorul 2 (între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul) va fi pietonală în weekendul 20-21 aprilie, cu multiple activităţi dedicate familiilor cu copii, concerte cu muzică live şi spectacole de dans pentru toate categoriile d

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi forţat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment din partea autorităţii de reglementare a confidenţialităţii din Ţările de Jos cu privire la riscurile de confidenţialitate ale platformei de

Vremea

București
acum

12°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

12°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/12°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°