Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL! Părinţi care îşi trimit copiii la moarte

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 9 martie 2012 ·

Dacă în Bucureşti există cazuri de accidentele rutiere provocate în mod intenţionat de anumiţi indivizi, la Constanţa, poliţia a observat un fenomen mult mai grav. Membrii unor familii sărace dintr-o etnie conlocuitoare provoacă accidente rutiere în care victime sunt tocmai proprii copii! Şi asta pentru a câştiga bani!

Deşi pare greu de crezut că un părinte, fie el sărac lipit, este în stare să rişte sănătatea şi chiar viaţa propriului copil în schimbul unui câştig material facil, iată că astfel de lucruri se întâmplă.

Fenomenul a fost descoperit de poliţişti anul trecut, când au observat că mai mulţi minori, membri ai aceleiaşi familii, au fost implicaţi în accidente rutiere la interval de doar câteva luni. Oamenilor legii li s-a părut dubios acest lucru, dovadă că au sesizat Parchetul, care, în prezent, instrumentează asemenea cazuri.

Dar iată cum procedează "părinţii". Mai întâi, aleg o arteră circulată din Constanţa. Unul dintre ei sau rudă o apropiată se poziţionează pe o parte a drumului, iar altul pe partea cealaltă, cu un copil de doar câţiva anişori alături. Atunci când se apropie o maşină, părintele îşi cheamă copilul, acesta aleargând pentru a ajunge în braţele lui şi traversează strada fără a fi atent la vreo maşină! Copilul este lovit de autoturism, iar părinţii încep să jelească de mama focului, plângând cu lacrimi amare drama prin care trec.

Din nefericire, acum câteva luni, copilul a fost accidentat grav şi transportat la spital. Abia a scăpat cu viaţă! Şoferul care a avut ghinionul de a fi atras în această cursă inimaginabilă este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

La câteva luni mai târziu însă, întâmplarea a făcut ca aceeaşi echipă a poliţiei, să fie chemată la un accident tras la indigo, în care victimă era un alt copil, dar aparţinând aceleiaşi familii.

Oamenilor legii le-a fost greu să creadă că se poate

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 11 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 13 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 11 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°