Noua rută este una dintre soluţiile pentru decongestionarea traficului infernal de pe DN1. Piaţa Victoriei va fi legată de Aeroportul Internaţional Henri Coandă de un traseu de metrou cu o Noua rută este una dintre soluţiile pentru decongestionarea traficului infernal de pe DN1.
Piaţa Victoriei va fi legată de Aeroportul Internaţional Henri Coandă de un traseu de metrou cu o lungime de aproape 16 kilometri. Proiectul a fost aprobat ieri de către Consiliul General al Capitalei, care, în urmă cu un an, votase o investiţie de aproximativ 700.000.000 de euro pentru un traseu mai mic cu aproape un kilometru şi cu un număr de 14 staţii plus depou. Noul traseu, mai scump cu 300.000.000 de euro, va avea 19 staţii plus depou.
Pentru realizarea liniei de metrou va fi investit 1.055.031.573 euro, bani care vor proveni atât din fondurile municipalităţii, cât şi din bani de la bugetul de stat şi credite externe. "Obiectivul de investiţie a fost preluat în totalitate de municipalitate, iar noi probabil că-l vom exploata după finalizare", a explicat directorul tehnic al Metrorex, Ştefan Rotaru, faptul că, deşi reţeaua de metrou este în prezent în subordinea Ministerului Transporturilor, noua lucrare va fi gestionată de Primăria Capitalei.
Bani din trei saci
În timpul şedinţei de consiliu de la primărie, consilierul PD Horaţiu Ţica a argumentat investiţia cu nevoia Bucureştiului de o astfel de linie, în condiţiile în care "marile capitale europene beneficiază de o linie de metrou spre aeroport". Alţi consilieri au cerut mai multe lămuriri. "Aeroportul nu este în limita administrativă a Bucureştiului.
Cum va fi plătită investiţia?", a ridicat problema consilierul conservator Victor Adâr. În final, responsabilii municipalităţii au precizat că bucureştenii vor acoperi lucrările până la limita administrativă a oraşului, iar porţiunea din judeţul Ilfov