S-au temut că seceta îi va lăsa fără culturi, iar acum se tem de hoţi. Culturile agricole sunt tot mai des prădate de hoţii, care dau iama în lanurile de porumb. Fermierii se văd de multe ori neputincioşi în faţa celor care fură.
Pentru că este vremea recoltatului, culturile agricole aflate în câmp au devenit o adevărată tentaţie pentru hoţi. Disperaţi, oamenii îşi păzesc noaptea culturile, însă marii fermieri care administrează sute de hectare nu fac faţă hoţilor de cereale. Pierderile în cazul acestora este de ordinul sutelor de mii de lei. De exemplu, la ferma agricolă de la Gârla Mare deţinută de Cornel Stroescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Mehedinţi, paguba suferită până la acest moment este evaluată la circa 200.000 de lei. Cele mai prădate sunt recoltele de porumb, care apoi se pot vinde mai uşor.
Acţionează în grupuri
Şi săptămâna aceasta, hoţii au venit în câteva rânduri la ferma de la Gârla Mare. “Astăzi în timp ce recoltam într-o parcelă la porumb au apărut 11 căruţe de ţigani din comuna Gruia. Am apelat la paznicii noştri şi a venit şi un poliţist de la Poliţia din comună. Când au văzut maşina de poliţie au fugit. Ieri noapte am avut cinci căruţe de ţigani de la Gruia, ne-au culcat porumbul ca să nu-l mai putem recolta pe o suprafaţă de circa jumătate de hectar”, spune Nicu Stroescu, administratorul fermei de la Gârla Mare. Sub pretextul că adună ştiuleţi, hoţii intră în lan şi fură cu sacii porumb. De regulă acţionează în grupuri. „Vin mulţi, se împrăştie prin lan, nu poţi să le faci faţă şi oricum nu ai dreptul să le faci nimic decât să anunţi poliţia”, spune Daniel Dumangiu, un angajat al fermei. Fermierii cred că numai intervenţia jandarmeriei şi a trupelor speciale ar mai putea intimida haitele de hoţi, care nu se feresc să acţioneze şi pe timpul zilei.
Situaţii dramatice
Problema furturilor din c