Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. Şova va umple ţara de Bechteluri. Mai scumpe, mai inutile, mai obraznice

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 mai 2013 ·

În timp ce se laudă că va închide celebrul acord cu Bechtel (mai vedem dacă va reuşi!), ministrul delegat pentru infrastructură, Dan Şova, pune la cale nişte contracte pe lângă care afacerea cu această companie americană va părea o glumă.

Pentru cei 62 de kilometri construiţi de Bechtel statul român a plătit circa 2,2 miliarde de euro, adică aproximativ 25 de milioane de euro. Sub ministeriatul înţelept al lui Şova, cei 48 de kilometri din centura de sud a Capitalei vor costa două miliarde de euro (în calcul fiind luată şi operarea şi întreţinerea pentru autostrăzile A1 şi A2).

De la bun început trebuie remarcat că Şova fuge de licitaţii ca dracul de tămâie. Totul se face pe proceduri netransparente, negociere, dialog competitiv, cum le-o mai zice, dar nu licitaţie. În al doilea rând, banii europeni parcă ar fi blestemaţi: Şova nu vrea să se atingă de ei. Din fondurile UE pentru Transport am cheltuit fix 6,46%, iar plăţile sunt blocate de luni întregi. Abia în iunie vom şti dacă cei de la Bruxelles acceptă deblocarea programului. Dar, dincolo de această situaţie, executivul ar fi trebuit să facă proiecte pentru care să poată obţine finanţare de la UE. Nu o face pentru că este nevoie de un efort intelectual şi pentru că se fură mai greu (chiar dacă inventivitatea românească a dovedit că se poate fura şi de aici).

Ministrul lucrărilor de infrastructură flutură, ca pe o soluţie miraculoasă, celebrul PPP, parteneriatul public privat, spunând că asta rezolvă bugetul mic de care dispune CNADNR. În realitate, tot ceea ce vrea să facă guvernul USL este să încheie nişte contracte dubioase şi scumpe, dar nota de plată să fie pasată guvernărilor următoare. Suma de trei euro pe kilometru pe care o vor plăti şoferii care folosesc autostrăzile - şi pe care nu este clar cum a calculat- o Şova - nu va ajunge sub nici o formă pentru acoperirea costurilor unui drum extr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă

Mediafax acum 20 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află, în continuare, pe prima poziţie în preferinţele pentru un nou mandat în fruntea executivului UE, dar nu mai este o candidată sigură pentru încă cinci ani. Alte personalităţi politice europ

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 27 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Pensiile aferente lunii mai se plătesc înainte de Paște

Adevarul acum 27 minute
Guvernul a aprobat în ședința de joi două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 48 minute
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 2 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°