Au trecut 40 de ore de la rafala de acuzaţii de corupţie pe care i le-a adus Traian Băsescu şi Victor Ponta nu are nici o reacţie. A şi anunţat că nu va răspunde, nu va contracara, nega, demonta, dezminţi, respectivele acuzaţii de corupţie.
Lucru extrem de grav, în opinia mea. Ce-şi vor spune cancelariile occidentale şi investitorii, dacă de la cea mai înaltă funcţie în stat se aduc asemenea acuzaţii grave, iar cea mai înaltă funcţie din executiv, premierul, le acceptă cu capul plecat? Mai merită să investeşti în România?
Nu mă miră atunci, de ce chinezii au cerut un document scris şi semnt prin care autorităţile române îşi luau angajamentul că vor fi... cinstite. Un caz unic în relaţii internaţionale bilaterale.
În speranţa că premierul va apăra totuşi onoarea cabinetului său, îi facem un pomelnic de întrebări şi suspiciuni la care ar trebui să dea explicaţii.
Suprataxarea combustibilului
Să reamintim în context două declaraţii ale premierului Ponta, rămase de pomină.
„De data asta, maşinăria lor (de fraudat voturi) a fost mai puternică în comparaţie cu a noastră”.
„Să nu fim ipocriţi, toate partidele folosesc bani negri”.
Cu alte cuvinte, Victor Ponta nu iese din paradigma guvernării Năstase şi Tăriceanu. Suntem la guvernare, facem ce dorim cu banii ţării, în primul rând pomeni şi mituire electorală, dacă urmează alegeri.
Şi Tariceanu a prăduit 3 miliarde euro, încasaţi pe vânzarea BCR, a declarat că i-a pus într-un fond de dezvoltare, şi când a venit Emil Boc i-a căutat peste tot, cu detectivi fiscali, şi nu i-a găsit. Fuseseră folosiţi în alegeri, pe care tot le-a pierdut.
Acuzaţia că suprataxarea benzinei merge la ministerul lui Dragnea şi este destinată baronilor locali a apărut de câteva săptămâni în declaraţiile preşedintelui, şi n-a fost niciodată dezminţită de către Victor Ponta. Măcar formal. @N_P