Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Sibienii, indiferenti la spargerile auto (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Aceştia nu au avut niciun fel de reacţie în momentul în care au văzut cum un hoţ a spart geamul unui autoturism chiar în centrul oraşului şi a furat geanta care se afla pe una dintre banchete. Din fericire, a fost vorba doar despre un exercitiu al Politiei. Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat astazi o acţiune de simulare a spargerii unui autoturism, în scopul verificării modului de reacţie al cetăţenilor în astfel de cazuri, acţiune organizată în cadrul „Săptămânii de prevenire a criminalităţii“. Rezultatul acţiunii a fost însă unul cât se poate de neplăcut: nimeni nu a încercat să îl oprească pe hoţ, iar la telefonul unic de urgenţă a fost înregistrat un singur apel.

Maşina care a fost spartă se afla într-o parcare din zona centrală, iar în momentul întâmplării, prin zonă treceau foarte mulţi oameni. După ce a studiat şi celelalte maşini care se aflau în parcare, „hoţul“ care purta o glugă pe cap a spart cu un ciocan geamul autoturismului în care proprietarul îşi uitase geanta, după care a rupt-o la fugă printre oameni, spre Parcul Astra.

Şi-au văzut de drum

Chiar dacă l-au văzut în plină acţiune, sibienii nu s-au sinchisit să îl oprească pe „infractor“, mulţumindu-se să îl vadă cum dispare cu geanta furată. Unul singur a dat dovadă de spirit civic şi a încercat să sune la 112, însă nu a avut succes. „Am auzit o bubuitură puternică, după care l-am văzut fugind prin parc. Am încercat să sun la 112, dar nu răspunde nimeni“, a spus Augustin Dinu, care în momentul în care a aflat că a fost vorba despre o simulare, a plecat amuzat. Potrivit poliţiştilor,la serviciul unic de urgenţă a fost înregistrat totuşi un apel, de la unul din chioşcurile de ziare din zonă.

De la începutul acestui an şi până la 31 august, în judeţul Sibiu au fost înregistrate 495 de furturi din maşini.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 2 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 5 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 8 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 5 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova

Ziarul de Iasi acum 6 ore
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale