Ministerul Finanţelor Publice a vândut astăzi băncilor comerciale certificate de trezorerie cu discont în valoare de 343 de milioane de lei, pe o perioadă de şase luni, la un randament mediu de 6,74% pe an.
Deşi valoarea programată a emisiunii se ridica la un miliard de lei, iar cererea băncilor a depăşit 1,5 miliarde de lei, Finanţele au optat doar pentru o treime din valoare.
Cea mai recentă operaţiune pentru certificate cu scadenţa la şase luni a avut loc pe 10 mai, când Finanţele au vândut titluri de 495,33 milioane de lei, uşor sub valoarea programată, de 500 de milioane de lei, la un randament mediu de 6,38% pe an, cu 0,64 puncte procentuale peste cel de la licitaţia anterioară pentru astfel de titluri.
Ministerul de Finanţe a organizat în luna iunie două operaţiuni pentru vânzarea de titluri de stat, pe 3 şi 7 iunie, însă în cadrul ambelor licitaţii a respins integral ofertele băncilor comerciale pentru achiziţionarea de titluri de stat, considerând că randamentul solicitat de către instituţiile de credit a fost prea ridicat.
Finanţele au programat la începutul lunii să atragă 4,6 miliarde de lei prin cinci emisiuni de titluri de stat, după ce în luna mai a împrumutat 2,53 miliarde de lei, mult sub valoarea programată, de 4,5 miliarde de lei.