Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Militar buzoian, mort în Afganistan

Publicat in Adevarul, joi 24 iunie 2010 · ·

Unul dintre cei doi militari căzuţi la datorie ieri în Afganistan era din Buzău. Sergentul major Dan Ciobotaru avea 28 de ani, era necăsătorit şi a crescut într-un cătun de munte, Pinu din comuna Brăeşti.

El provenea dintr-o familie modestă şi era stâlpul casei. Militarul avea doi fraţi mai mici, iar tatăl său are un handicap. În ultimii ani el era cel care întreţinea întreaga familie din salariul său câştigat în Armată.

CITEŞTE ŞI: Tatăl militarului mort în Afganistan:”A murit, săracul, într-un război care nu e al nostru”

Drama familiei colegului care a murit împreună cu segentul major Dan Ciobotaru

Paraşutist mort după ce nu i s-a deschis paraşuta (UPDATE)

Moartea paraşutistului Onofre, marcată de coincidenţe

Numai că ieri, în timp ce executa o misiune de luptă împreună cu colegul său caporalul Paul Caracudă pe autostrada A1 Kabul- Kandahar, a decedat. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip Humvee în care se aflau cei doi a fost atacat cu un dispozitiv improvizat, acţionat de la distanţă, în urma deflagraţiei cei doi şi-au pierdut viaţa.

Buzău: A pregătit militari afgani dar a murit la un banal antrenament în curtea unităţii

Dan Ciobotariu a absolvit în anul 2007 Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "BASARAB I" din Piteşti, o instituţie militară de învăţământ postliceal care asigură formarea şi pregătirea profesională a maiştrilor militari şi subofiţerilor necesari Forţelor Terestre, direcţiilor centrale, comandamentelor de armă, serviciilor specializate din structurile centrale. Militarul a urmat aici, timp de şase săptămâni, un curs de formare pe filiera indirectă, apoi a fost detaşat la o altă unitate militară.

Dan Ciobotaru va fi îngropat în cimitirul din satul Pinu, primarul comunei Brăeşti, Gheorghe Perţea a declarat că va ajuta la cele ne

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum 44 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 33 minute
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 51 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°