Larisa Iordache (17 ani) şi Ştefania Stănilă (15 ani) vor concura la bârnă în Belgia

Daniela Silivaş a urcat pe prima treaptă a podiumului de două ori: 1985 şi 1989

„Bârna nu te iartă. Cum te simte că ţi-e frică, te aruncă jos!”, aşa obişnuia să le spună fetelor Mariana Bitang. Dar gimnastica românescă nu doar că şi-a păstat echilibrul pe bârna campionatelor mondiale, dar a şi impresionat mereu pe porţiunea din lemn. De la Nadia Comăneci, la Ana Porgras, diferitele generaţii oţelite în şcolile de la Deva, Oneşti sau Izvorani şi-au expus o serie de exerciţii care au transformat cel mai dificil aparat într-o adevărată punte izbăvitoare spre vârful cuvenit dominatoarelor lumii. Aşa s-a ajuns ca într-un clasament al medaliilor decernate în istoria CM, România să se înşurubeze convingător pe întâiul loc (vezi tabelul) la aparatul dispus orizontal deasupra solului. Totul în contextul în care aurul a licărit de la gâtul mai tuturor protagonitelor diferitelor generaţii, dar mai puţin de la cea supranumită „regina bârnei”, Cătălina Ponor (argint şi bronz, dar aur la JO în 2004).

„Am recuperat ce pierdeam, la paralele”

„Bârna e un aparat spectaculos, în care eşti cu ochii doar în 10 centimetri! România a avut mereu rezultate şi pentru că noi am încercat mereu să recuperăm ce pierdeam la paralele. Şi acesta ar fi un secret. Pentru a evolua perfect la acest aparat, trebuie să ai un simţ al bârnei, să-ţi placă riscul, să ai curaj, să nu-ţi tremure grisinele şi să ai un vagon de încredere în tine. Şi nu în ultimul rând, aterizarea să o faci perfectă, pentru că ultima impresie contează. De multe ori am improvizat pe final”, povesteşte Andreea Răducan, medaliată cu aur în 2001, la Gent. Un oraş aflat doar la 52 de kilometri de Anversul care va găzdui de luni a 44-a ediţie a Mondialelor, o competiţie la care România mizează la bârnă pe Larisa