Căldura şi miza au pus frînă unei partide pe care o speram altfel. Multă tactică şi puţin spectacol, după care au supravieţuit spaniolii, mai siguri la penaltyuri.

Dacă doreaţi să vă plictisiţi, ceea ce-i puţin probabil, aţi ales per­fect. Doamnelor şi domnilor, Spa­nia - Italia, sfertul de finală al la­tinităţii. Mai multe ingrediente au contribuit la starea de som­no­len­ţă po­gorîtă peste stadionul Ernst Hap­pel, dar cele de bază au fost miza, a se citi frica, şi căldura. Prima i-a blocat şi pe nepoţii bă­trî­nu­lui Ara­gones, a doua nu putea fi evi­tată de nimeni, pentru că Viena semăna ieri cu o friteuză.

Fotbal fără riscuri

Spaniolii au început în aşezarea deja clasicizată, cu Torres şi Villa în faţă, în spatele lor alergînd Silva, Xa­vi, Senna şi Iniesta. Italienii au re­­plicat cu un 4-3-2-1 ofensiv în de­sen, dar extrem de prudent în fapt. A­quilani nu s-a văzut, Perrotta a con­tat doar la recuperare, la fel Am­bro­sini, aşa că De Rossi era con­dam­nat să fie regista, mijlocaşul de creaţie. Romanul şi-a făcut datoria, dar l-au trădat Toni şi Cassano, ca­pe­te de linie la pasele lui de­ca­rului ita­lian.

Prima parte a fost cîştigată de Spania. La posesie şi la faze de poar­tă, iar Fandel, arbitrul pianist, a falsat o notă importantă la ac­ţiu­nea lui Villa, care trebuia să pri­mească penalty. Nu-i nimic, mai avem o repriză! Poate acum se tre­zesc focoşii mînji ai lui Aragones, poa­te italienii se comportă aşa cum zicea Winston Churchill. La fotbal ca la război, la război ca la fotbal.

Contează portarii

Şi, dacă nu ne înşelăm, parcă e mai multă energie pe gazon. Do­na­doni mută primul. Camoranesi în locul lui Perrotta, a simţit şi “il com­mi­sario tecnico” una dintre mîinile moarte. Aragones nu e senil şi răs­punde. Cazorla plus Fabregas, I­ni­es­ta şi Xavi out. Meciul care se dis­pută pe băncil