Ieri am început un experiment, cred eu, inedit în mass-media românească (deşi a existat un precedent, dar de alt tip). O emisiune de noapte, realizată de un preot, în care discutăm teme de actualitate. Intitulată „Chestiunea nopţii”, emisiunea îşi doreşte să folosească televiziunea în sens pozitiv, spre construirea unei comunităţi şi, de ce nu, chiar a unei comuniuni.
Adevărul a relatat despre emisiunea ce a debutat ieri la Neptun TV. Practic, dorim să punem televiziunea în folosul comunităţii. De ce să lăsăm acest mijloc tehnologic doar un promotor al dezbinării, al scandalului şi al decăderii, cum adeseori se afirmă? Nu poate fi folosit şi pentru o zidirea noastră? Ba bine ca da.
O întrebare frământă pe unii specialişti în comunicare: dacă ar fi existat televiziune pe vremea lui Iisus, cum ar fi fost? Răspunsurile sunt împărţite: unii că ar fi folosit-o pentru a propovădui Evanghelia, alţii că ar fi fost bun subiect de tabloidizare, prin minunile săvârşite, iar alţii că ar fi fost nenumărate talk-show-uri, pe baza scandalului (în greacă skandalon = piatră de poticnire, ceva neaşteptat, chiar şocant, care îl face pe om să sară în sus) iscat de noile învăţături, care condamnau fariseismul, corupţia şi alte racile sociale, prezente şi azi. În mod paradoxal, astăzi sunt televiziuni care ignoră cu bună ştiinţă zidirea sufletească, transformându-şi audienţa doar în mijloc de profit, prin tehnici de impact emoţional. Libertatea editorială presupune însă şi responsabilitate, într-o presă de calitate.
Una peste alta deci, Hristos este un subiect bun de TV, indiferent de ce s-ar înţelege prin bun. Şi asta doar pentru că televiziunea, în esenţă, este un instrument de comunicare neutru din punct de vedere moral (deşi sunt şi alte studii care arată că, de fapt, însăşi vizionarea TV predispune la decădere, prin mecanismele psiho-somatice pe care le impli