Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Hunedoara a finalizat audierile persoanelor implicate în incidentul electoral petrecut marţi seara în comuna Baru, localitate în care duminică au loc alegeri pentru funcţia de primar. Raportul comisiei de anchetă trimisă în comuna amintită este şi el aproape gata, iar eventualele eventualele măsuri luate împotriva celor cinci cadre didactice acuzate că ar fi implicat copii în campania electorală vor fi comunicate luni după-amiază.
O comisie de anchetă a IŞJ Hunedoara s-a aflat, ieri, la Baru pentru a intervieva persoanele despre care se spune că ar fi încălcat legea implicând copii în manifestări electorale.
Liderii PNL Hunedoara spun că la mitingul lor electoral de marţi seara s-au trezit cu 15 – 20 de copii aduşi de dascăli şi îndemnaţi să strige lozinci împotriva candidatului PNL Acxente Bolesc şi mesaje pro-Daniel Răducanu, candidatul PDL. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Copii folosiţi în campania electorală VIDEO evz.roVezi mai multe Copii folosiţi în campania electorală II
Tot liberalii spun că directorul şcolii din comună, Nicolae Butnaru ar fi distribuit în şcoală materiale electorale cu însemnele candidatului PDL, iar soţia acestuia, Silvia, împreună cu alte trei cadre didactice au însoţit şi coordonat elevii la contramanifestaţia electorală de marţi seara.
Inspectorul general al IŞJ: "Dezaprob prezenţa copiilor la manifestări electorale"
După ce au văzut imaginile difuzate de televiziuni, membri conducerii IŞJ Hunedoara au dezaprobat prezenţa elevilor la manifestare. Chiar şi Inspectorul general al IŞJ, Alexandru Lăutaru, membru PDL, a spus, încă de marţi seara, că este inacceptabilă o astfel de situaţie.
"Raportul comisiei de anchetă este aproape gata, iar el va fi făcut public doar după şedinţa Consiliului de Administraţie al Inspectoratului, singurul for care