Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alte şapte persoane au fost arestate în dosarul falsificatorilor de carduri

Publicat in Adevarul, vineri 29 martie 2013 ·

Tribunalul Bucureşti a admis, vineri seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă a altor şapte persoane din dosarul falsificatorilor de carduri, numărul celor pentru care s-a decis această măsură preventivă ajungând astfel la 23.

Tot vineri, au mai fost arestaţi alţi 16 inculpaţi din acest dosar, printre care şi Tică Gheară, fratele lui Nicu Gheară.

Deciziile instanţei nu sunt definitive, ele putând fi atacate cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

Toţi cei arestaţi fuseseră reţinuţi, vineri, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Potrivit procurorilor, grupările infracţionale sunt constituite din peste o sută de persoane, iar liderii au fost identificaţi ca fiind Constantin Gheară, zis Tică, în vârstă de 53 de ani, Romeo Ursu, zis Boenică, de 45 de ani, Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, şi Relu Şerban, de 57 de ani.

"În fapt, se reţine că, sub coordonarea acestora, membrii grupărilor au confecţionat aparatură de skimming, echipamentele fiind ulterior utilizate în vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM sau POS-uri, aflate pe teritoriile următoarelor state: Germania, Spania, Elveţia, Portugalia, Franţa, Marea Britanie, Ecuador, Columbia, Austria", a precizat DIICOT.

Datele de identificare copiate erau folosite pentru falsificarea unor mijloace de plată electronică, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substanţiale de bani din Republica Dominicană, SUA, Japonia, Iordania şi Nepal.

Grupările infracţionale ar fi produs astfel un prejudiciu estimat la peste două milioane de euro, potrivit sursei citate.

Joi, în urma a zeci de percheziţii făcute în Capitală şi în 17 judeţe, poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit la membrii grupărilor sume mari de bani, bijuterii,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum 31 minute
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

Actorul Ioan Mihai, primul lider al galeriei Rapidului, este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 23 aprilie, de la ora 21.00

Cancan acum 25 minute
Săptămâna asta l-am vizitat pe actorul Ioan Mihai, primul lider al galeriei Rapidului. „Mache” a condus publicul giuleștean 16 ani, din 1967 până în 1983. Am vorbit despre prezent și viitor, dar fostul actor al teatrului de revistă „Constantin Tănas

Centrul European al Consumatorilor, 125.000 euro recuperați pentru cei păgubiți din România

Wall-Street.ro acum 42 minute
Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România) - direcţie în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care instrumentează şi soluţionează pe cale amiabilă reclamaţii transfrontaliere - a recuperat pentru consumatori

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 5 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/15°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°