Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pro TV, scădere dramatică în audienţe

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iunie 2011 ·

Postul de televiziune a fost lovit crunt în audienţe după terminarea emisiunii „Românii au talent" care a adus staţiei ratinguri istorice.

Pro TV a înregistrat în mai o medie de 329.000 de telespectatori pe minut, în timp ce, cu o lună înainte, postul avea 396.000. Lipsa emisiunii cu oameni talentaţi s-a resimţit mai ales în segementul prime-time (19.00 - 23.00), unde staţia a suferit o pierdere de peste 200.000 de telespectatori în mai faţă de aprilie.

Primăvară cu ratinguri în scădere

Cu excepţia posturilor de ştiri, televiziunile din top 10 în audienţe au înregistrat valori mai mici în luna mai faţă de aprilie. Acesta este un trend natural deoarece, cu venirea verii, românii îşi petrec tot mai puţin timp în faţa televizoarelor. O schimbare importantă în ierarhia posturilor TV este reuşita Antenei 3 de a-şi depăşi competitoarea pe segmentul „all day" (întrega zi). Staţia de ştiri a trustului Intact a avut luna trecut o medie de 119.000 de privitori pe minut, în timp ce Realitatea TV a ajuns la 116.000. 10 TV şi Digi Sport nu mai apar în rapoartele de audienţă pe luna mai deoarece nu şi-au plătit contribuţia financiară către Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor (ARMA).

Topul televiziunilor în luna mai

(datele sunt la nivel urban pe întreaga zi)

Post TV Nr. Telespectatori

Pro TV 329.000

Antena 1 248.000

Kanal D 121.000

Antena 3 119.000

Realitatea TV 116.000

TVR 1 104.000

Acasă 103.000

Prima TV 95.000

Disney Channel 56.000

Sursa: paginademedia.ro

Află pe forbes.ro care au fost cele mai vizionate finale UEFA Champions League

Vezi pe forbes.ro la cât se ridică volumul de publicitate difuzat de posturile de radio, în primele patru luni ale acestui an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 24 minute
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum o ora
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 2 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 55 minute
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum 34 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum 26 minute
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Nicuşor Dan: Experimente nefericite cu locuinţe ieftine înghesuite unele în altele au făcut şi oraşele occidentale, dar ele au devenit ghetouri. Am emis 2.000 de autorizaţii de construire

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a precizat că se construieşte în Bucureşti şi sunt emise autorizaţiile de construire în baza Planului Urbanistic General şi că au existat experimente nefericite cu locuinţe ieftine înghesuite unele în altele şi în alte

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale