Filmul lui Paolo Sorrentino „This Must Be the Place“, cu americanul Sean Penn într-unul din cele mai bune roluri ale sale, este o mostră de cinema european de calitate, chiar dacă mare parte din acţiune se petrece în SUA. „Un rocker bătrân cu aripi uriaşe“, s-ar mai putea intitula, în stilul lui Marquez, această ciudăţenie de film, care intră pe ecranele noastre cu o oarecare întârziere. Dar, aşa cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată. Filmul s-a aflat în competiţia Festivalului de la Cannes din 2011, unde a făcut furori, chiar dacă a plecat până la urmă doar cu Premiul Juriului Ecumenic.

Regizor italian, actori americani Este primul film de limbă engleză al italianului Paolo Sorrentino, una din marile speranţe ale cinemaului peninsular şi continental, aflat aici deja la al cincilea lungmetraj. Sorrentino dăduse lovitura în 2008, cu „Il Divo“, biografia premierului Andreotti, film câştigător al Premiului Juriului de la Cannes. Deşi nu i se poate contesta frumuseţea, „This Must Be the Place“ are darul să contrarieze, fiind un film care cere răbdare. În orice caz, avem de-a face cu o peliculă realizată în bogata tradiţie a cinematografului european, cum s-ar spune, „în dulcele stil“ continental. Maniera specific europeană de a face cinema e chiar în mod conştient dată la maxim şi dusă la extrem, cu toate riscurile de rigoare. Aceasta cu toate că principalii actori sunt toţi americani, iar întreaga acţiune se întâmplă în afara continentului: la Dublin, capitala irlandeză, şi în Statele Unite. Vom vedea însă despre ce Americă vorbeşte Sorrentino, scenarist şi regizor al filmului.

Putem să considerăm că poveştile nu se prea potrivesc şi planurile nu se lipesc, dar cert este că avem de-a face cu unul din cele mai bizare scenarii scrise vreodată (altfel, plin de umor şi cu un simţ al replicii extraordinar).

Vânător de nazi