Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Soarta euro, în faţa unei decizii finale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 decembrie 2011 ·

Oficialilor din zona euro le-au mai rămas doar câteva săptăămâni pentru a lua măsuri decisive pentru a asigura viitorul pe termen lung al monedei unice şi pentru a evita ceea ce ar putea deveni în curând o prăbuşire devastatoare, a declarat Tony Blair, fostul premier britanic, pentru publicaţia "The Wall Street Journal".

"Suntem în punctul final al unei decizii", a spus Blair, care a adăugat că oficialii europeni trebuie să pună întreaga greutate a sistemului monetar din zonă pentru a lua această decizie, altfel totul ar putea eşua.

Deşi Blair a refuzat să facă pronosticuri cu privire la o eventuală probuşire a euro, el a spus că se aşteaptă ca liderii europeni să facă tot ce este nevoie pentru a asigura supravieţuirea monedei europene în forma sa actuală.

Liderii europeni vor organiza săptămâna viitoare o nouă rundă de întâlniri în cadrul cărora ar putea fi analizate şi anunţate noi planuri pe termen lung pentru sprijinirea euro.

Banca Centrală Europeană are programată următoarea conferinţă la 8 decembrie, iar liderii europeni se vor întâlni în următoarea zi, la 9 decembrie, la Bruxelles. Summitul de la Bruxelles este considerat unul de importanţă crucială pentru viitorul zonei euro.

„Acesta este marele moment, definitoriu pentru Europa”, a spus Blair.

Creşterea recentă a randamentelor pentru obligaţiunile emise de statele din zona euro este un semn că investitorii nu mai cred pe deplin în angajamentul liderilor europeni de a salva moneda, a mai spus fostul premier britanic.

Până când planurile nu sunt anunţate astfel încât să fie clar că există resurse nelimitate pentru sprijinirea sistemului, este de aşteptat ca randamentele să continue să crească, a explicat Blair.

O prăbuşire a zonei euro, în orice formă, ar fi devastatoare din punct de vedere economic pentru întreaga regiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 14 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 26 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 24 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 34 minute
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy, va cânta la UNTOLD

News.ro acum 14 minute
Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy la categoria „Best Global Music Album”, va ajunge in aceasta vară pe scena principală a festivalului UNTOLD, anunţă organizatorii. Artistul, originar din Nigeria, are concerte sold-out pe marile a

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°